Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care un Renault 4 din anul 1960 "umileşte" un Duster blocat în zăpadă, pe un drum din Spania

Furtuna de proporţii istorice Filomena, care, timp de trei zile, a paralizat Madridul şi o mare parte din Spania, a lăsat sute maşini blocate pe drumuri, în zăpadă. În tot acest iad alb, o filmare care arată "duelul" între o Dacia Duster din 2010 şi un Renault 4 din 1960, pe o stradă înzăpezită, i-a făcut pe spanioli să zâmbească din nou.

de Veronica Micu

la 12.01.2021 , 15:17

Momentul în care un Renault 4 din anul 1960 depășește fără probleme un Duster blocat în zăpadă, pe un drum din Spania - captura video Facebook

Înregistrarea video a fost postată sâmbătă pe rețelele de socializare și a devenit rapid virală. 

În timp ce Dusterul patinează și încearcă fără succes să depășească panta ușoară a unei străzi, câteva secunde mai târziu, bătrâna doamnă franceză, mica și istorica mașină galică Renault 4 îl depășește în liniște pe partea dreaptă, fără nicio problemă. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Un Renault 4 vechi a sfidat zăpada și a umilit o Dacia Duster incapabilă să avanseze. O mașină care nu a mai fost produsă din 1992 împotriva unui SUV a cărui primă generație datează din 2010...", scrie publicația france24.news.

Cum a fost posibil?

Revista auto spaniolă Diariomotor a încercat să ofere un răspuns.

"Este dificil de explicat exact ce s-a întâmplat. De exemplu, nu cunoaștem cu ce anvelope era echipa Renault-ul. Și nu știm nici configurația tehnică a acestui Dacia Duster. 

Ceea ce știm este că un Dacia Duster poate fi mai mult decât competent pentru a face față unei astfel de situații, cel puțin dacă îl echipăm cu tracțiune integrală. Ceea ce știm sigur este că cele 660 de kilograme ale bătrânlui Renault, dar şi lățimea anvelopelor au lucrat în favoarea autoturismului francez", explică jurnalistul spaniol David Villarreal. 

Renault 4 folosește anvelope 135/80 R13, în timp ce Dacia Duster rulează cu anvelope de 215/65 R16, ceea ce ar putea explica celebra depășire.

De asemenea, diferența de mase este un handicap ce poate fi luat în considerare. 

În timp ce mașina franceză trebuie să tragă 660 kg în pantă, Dacia Duster se luptă cu 1.300 kg.

Apoi, dincolo de toate caracteristicile mașinilor, există un alt factor important, și anume priceperea șoferului de a conduce pe gheață sau zăpadă. 

"Quatrelle", prima mașină de familie cu tracțiune față produsă de Renault

Renault 4, cunoscut și ca 4L (pronunție "Quatrelle"), este o mașină hatchback de buget produsă de Renault între 1961 și 1994.

A fost prima mașină de familie cu tracțiune față produsă de Renault, scrie Wikipedia.

Autotirusmul a fost lansat la începutul unei perioade de prosperitate („Les Trente Glorieuses”), ce a coincis cu o creștere a numărului proprietarilor de mașini în Franța.

Primul milion de exemplare a fost produs până pe 1 februarie 1966, la doar patru ani și jumătate de la lansare. În total, au fost construite peste 8 milioane de exemplare, ceea ce a făcut din Renault 4 un succes comercial.

Deși la început a fost prezentată ca o berlină mică, în prezent este considerată ca fiind primul hatchback produs în serie mare.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Auto » Momentul în care un Renault 4 din anul 1960 "umileşte" un Duster blocat în zăpadă, pe un drum din Spania