Observator » Ştiri economice » 34.000 de oameni daţi afară de la începutul anului, în România. Cele mai lovite sectoare

Video 34.000 de oameni daţi afară de la începutul anului, în România. Cele mai lovite sectoare

Georgiana Pocol | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.05.2026, 14:30 | Modificat la 14.05.2026, 14:32

Siguranţa locului de muncă se clatină tot mai tare. Este deja al doilea an în care piaţa muncii trece printr-un val agresiv de concedieri şi pare că niciun domeniu nu mai e ferit. De la începutul anului, în fiecare zi lucrătoare au fost concediaţi peste 300 de oameni. 

Fabricile, comerţul, construcțiile, transporturile și industria HoReCa sunt cele mai afectate domenii. De altfel, specialiștii spun că în aceste sectoare disponibilizările ar putea să continue și în următoarele luni.

Potrivit datelor obținute în exclusivitate de Observator de la Ministerul Muncii, peste 34.000 de oameni și-au pierdut locul de muncă de la începutul anului și până acum prin concedieri colective. 4000 dintre aceștia doar în luna aprilie. Anul trecut, per total, au fost 11.000, și vorbim doar de concedierile colective, nu și de cele individuale.

În multe cazuri, firmele invocă majorarea cheltuielilor cu salariile, energia și taxele, dar și scăderea profitului. Astfel sunt nevoite să facă restructurări. Numărul real al românilor care și-au pierdut locul de muncă ar putea să fie mult mai mare fiindcă aceste statistici nu includ angajații din sectorul bugetar, militarii sau alte categorii speciale.

Articolul continuă după reclamă

În paralel, piața muncii continuă să aibă deficit în anumite domenii, precum servicii, logistică, retail sau IT.