Video 6.200 de firme vor beneficia de subvenţii la plata motorinei. Buget de 650 de milioane de lei alocat de Guvern
Statul intervine, pentru prima dată, în criza carburanţilor. Deocamdată doar transportatorii vor beneficia de sprijin pentru motorina pe care o cumpără. Ceilalţi şoferi, care se confruntă şi ei cu aceleaşi scumpiri, în fiecare zi, mai au de aşteptat.
Guvernul va aproba în şedinţa din această seară prelungirea schemei de ajutor pentru transportatori într-un context plin de incertitudini pe plan internaţional. Astfel, companiile de distribuţie şi logistică, producătorii şi exportatorii vor primi o subvenţie mai mare cu 20 de bani.
Carburanţii s-au scumpit din nou în această dimineaţă
Vorbim despre o creştere de la 60 de bani pe litrul de motorină, la 85 de bani per litru. Statul ia această măsură pentru a limita efectele pe tot lanţul, de la companii până la populaţie. Este vorba de 6.200 de firme care vor beneficia de această subvenţie. Bugetul alocat este de 650 de milioane de lei.
Carburanţii s-au scumpit din nou în această dimineaţă. E vorba despre o creştere de 9 bani per litru, iar de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, în total, scumpirile sunt de 44 de bani pe litru în cazul benzinei şi de 62 de bani per litru în cazul motorinei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰