Care sunt preţurile la carburanţi pe 12 martie. Preţul la benzină a crescut cu 9 bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că joi, 12 martie 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de preţurile afişate în ziua precedentă.
Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o creştere a preţurilor cu nouă bani pe litru la benzină. Asta înseamnă că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 8,28 şi 8,51 lei, iar un litru de benzină premium a ajuns să coste între 8,94 şi 9,23 lei.
De asemenea, înregistrăm o creştere a preţurilor cu cinci bani pe litru la motorină standard şi cu doi bani pe litru la motorină premium. Asta înseamnă că un litru de motorină standard a ajuns să coste între 8,77 şi 8,96 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 9,13 şi 9,51 lei.
În plus, preţul pentru un litru de GPL se menţine constant, undeva în intervalul 3,96-3,98 lei.
Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România
Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.
Pentru 12 martie, cele mai mici preţuri la benzină şi motorină le înregistrăm în judeţul Bacău, 8,25 lei pentru un litru de benzină şi 8,71 lei pentru un litru de motorină, şi în judeţul Dâmboviţa, 8,26 lei pentru un litru de benzină şi 8,72 lei pentru un litru de motorină.
La nivel de mari oraşe, în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi există benzinării care vând litrul de benzină cu 8,28 lei, iar în Cluj Napoca şi Constanţa există benzinării care vând litrul de motorină 8,75 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰