Surse: Legea bugetului, adoptată azi în şedinţa de guvern
Guvernul va adopta azi legea bugetului pe 2026, în ședința programată de la ora 18:00, au declarat surse politice pentru Observator. Lupta se mută apoi în Parlament.
Proiectul de buget pentru anul acesta urmează să fie discutat în Consiliul Economic și Social de la ora 15:00. Sedinţa de guvern pentru aprobare ar urma să aibă loc azi de la 18:00, au declarat surse politice pentru Observator.
PSD dă undă verde pentru avizele la proiectul de buget de stat, dar cu obiecții. Social-democrații cer mai mulți bani pentru ajutoare sociale pentru familii și pensionari și pentru compensarea facturilor la energie.
Înainte, Guvernul va discuta și majorarea salariului minim, pentru ca modificarea să poată fi cuprinsă în legea bugetului de stat.
PSD: "Rezolvăm în Parlament ceea ce a fost blocat de premier la nivel guvernamental"
"PSD va aviza proiectul de buget pentru a rezolva în Parlament ceea ce a fost blocat de premier la nivel guvernamental. Reprezentanţii PSD din Guvern vor aviza, cu obiecţii, proiectul de buget pentru a depăşi blocajul provocat de premierul Bolojan în elaborarea acestui act normativ esenţial pentru economia românească. Mutarea dezbaterii la nivel parlamentar va permite partidelor din coaliţie să transpună în Legea Bugetului toate elementele respinse în mod nejustificat de către şeful Executivului", se arată într-un comunicat al PSD.
"România nu îşi permite perpetuarea acestei stări de incertitudine din cauza blocajului provocat de un singur om. În aceste momente dificile, statul român are nevoie de o conducere coerentă şi constructivă pentru a putea reacţiona rapid la provocările din pieţele internaţionale", au subliniat social-democraţii.
Documente: Obiectii.pdf
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰