Adversarii lui Bolojan atacă în instanță decizia PNL de a nu vota Guvernul Veștea - SURSE
Adversarii lui Ilie Bolojan din PNL au atacat la Tribunalul București două decizii adoptate în ședința BPN de luni, 15 iunie, au transmis surse politice pentru Observator. Prima se referă la mandatul acordat grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților să nu voteze Guvernul Veștea, iar a doua la cea potrivit căreia parlamentarii care vor vota și care vor accepta funcții în Guvernul Veștea vor fi excluși din PNL.
Aripa anti-Bolojan solicită instanței, de urgență, suspendarea executării și efectelor acestor decizii ale BPN, pe motivele de nelegalitate.
Sunt invocate în acest sens argumentele că încalcă interzicerea "mandatului imperativ", că a fost luată de un organ fără competență, că pedeapsa este automată, fără un proces intern, și că le cere parlamentarilor să încalce legea.
Motivele de nelegalitate invocate
1. Încalcă interzicerea "mandatului imperativ":
Constituția (art. 69) spune că un parlamentar votează după propria conștiință, nu la ordinul cuiva din afară - nici al partidului. Decizia BPN face exact ce este interzis: îi spune parlamentarului cum anume să voteze și îi atașează o pedeapsă (pierderea calității de membru) dacă nu se supune. Ordin + sancțiune = mandat imperativ, declarat nul de Constituție.
2. A fost luată de un organ fără competență:
Potrivit statutului PNL, excluderea unor membri aleși (cum sunt parlamentarii) nu o poate hotărî singur Biroul Politic Național. Ea trebuie propusă de Biroul Executiv și decisă de Consiliul Național. Decizia a fost deci adoptată de un organ care nu avea acest drept.
3. Pedeapsa este automată, fără un proces intern corect:
Statutul cere o procedură înainte de a sancționa un membru: evaluarea gravității faptei, dreptul la apărare, audiere și posibilitatea de a contesta. Decizia spune că simpla nerespectare "atrage" automat pierderea calității de membru, sărind peste toate aceste garanții.
4. Le cere parlamentarilor să încalce legea:
Conduita impusă intră în conflict cu legea (Legea nr. 96/2006) și cu Regulamentul Parlamentului:
- Obligația de prezență: parlamentarii sunt obligați prin lege să fie prezenți la lucrări, deci instrucțiunea "să nu participe la vot" îi pune să încalce legea.
- Votul secret cu bile: la învestirea guvernului votul este secret și are doar două variante - "pentru" sau "contra". Varianta „prezent, nu votez” pur și simplu nu există la votul secret cu bile.
- Secretul votului: forțarea formulei „prezent, nu votez” ar dezvălui public poziția fiecărui parlamentar și ar influența votul celorlalți, încălcând secretul votului garantat de lege.
5. Excluderea celor care acceptă o funcție de premier sau ministru fără acordul partidului este atacată pe aceleași temeiuri: depășirea competenței organului care a emis-o și constrângerea nelegală a membrilor.
