Foto Afacerea online începută de Gabriela şi Alexandra cu doar 2.000 de euro. Totul a pornit de la o pasiune: "Ne lăudăm cu încasări constante"
Gabriela şi Alexandra, două prietene din Bucureşti au pornit o afacere de succes la finalul anului 2023 şi care se bucură deja de venituri considerabile. BooksHuggers este dedicat iubitorilor de lectură şi nu numai, este un proiect prin care cele două creeză coperţi personalizate pentru cărti, semne de carte, ilustraţii, tricouri şi totebag-uri.
Gabriela Deleanu şi Alexandra Cojocaru au pornit afacerea de la 0 în septembrie 2023. Totul a început atunci când Gabriela avea nevoie de o copertă pentru cartea ei, pe care să o mai poată refolosi în viitor, relatează Businessmagazin.ro. Gabriela şi-a confecţionat o copertă de la 0 cu material textil, iar după ce a primit aprecieri şi-a propus să continue, oferind mai departe prietenilor din creaţiile ei. „A început de la nevoia mea de o copertă rezistentă şi refolosibilă. Îmi plac cărţile, le admir coperţile, doar că nu sunt mereu atentă când le arunc în geantă. Aşa că am căutat soluţii şi am dat peste ideea de a folosi fie coli de hârtie, ceea ce înseamnă risipă la fiecare carte –, fie coperţile de plastic pe care le foloseam în şcoală”, povesteşte Gabriela Deleanu.
Când a ochit oportunitatea, Gabriela şi-a cooptat prietena
După ce numărut cererilor a început să crească, a realizat că este timpul să scoate şi nişte profit din mica ei afacere. A deschis un cont oficial de Instagram cu numele brandului, împreună cu prietena ei Alexandra, care a susţinut-o în proiect, înfiinţând oficial BookHuggers.shop. în luna septembrie a anului trecut.
Fiecare şi-a împărţit şi se ocupă de departemente diferite ale afacerii. Alexandra a preluat partea practică, şi se ocupă de producţie, iar Gabriela, de toate celelalte lucruri administrative. Treptat şi-au extins afacerea, iar acum confecţionează şi tricouri, genţi de umăr, ilustraţii cu animalelor clienţilor şi bineînţeles, coperţi pentru cărţi reutilizabile. Experinţa din spate a celor două le-a venit mănuşă în dezvoltarea afacerii. Gabriela are o experienţă de peste 10 în marketing, iar Alexandra ca business analyst şi trainer. „Uneori avem cereri custom (personalizate – trad.) de la clienţi, aşa că ne ajută să nu lucrăm cu stocuri mari. Iar pentru tricouri şi tote bag-uri lucrăm cu un magazin dedicat, tot din Bucureşti. Toate produsele le vindem online.”
- Afacerea care poate transforma un chilipir într-o operă de artă. Piesele pot ajunge până la câteva mii de lei
- Afacerea care merge ca pe roate în această perioadă. Oamenii sunt dispuşi să scoată din buzunare şi 500 de euro
- Cum a eşuat proiectul Casa Unirea. Compania de stat vindea marfă de import, deşi ar fi trebuit să îi ajute pe...
Investiţie de 2.000 de euro
La început au investit 2.000 de euro, bani care au inclus stocurile de materiale şi alte aspecte administrative. Cele două continuă să îşi extindă ideea, ascultă recenziile clienţilor şi încearcă direcţii diferite. Munca celor două nu este uşoară, cele două tinere se ocupă de toate aspectele afacerii, de la creaţie, la producţie, promovare, vânzare, ş.a.m.d. "Abia am lansat afacerea, aşa că pentru noi este important product market fit în această perioadă. Din fericire, ne putem lăuda cu încasări constante, un trend ascendent pentru numărul lunar de clienţi şi cu feedback pozitiv din partea acestora", adaugă acestea.
Produse pentru toate buzunarele
Pentru noul an cele două tinere şi-au propus să îşi extindă gama de produse de pe site, să realizeze un kit care poate fi oferit cadou cuiva drag şi îşi plănuiesc să colaboreze cu edituri pentru preluarea coperţilor. „În prezent, purtăm discuţii cu mai multe librării pentru a avea coperţile pe rafturi, sper ca şi partea aceasta să se concretizeze în curând.”
Afacerea Gabrielei şi a Alexandrei funcţionează exclusiv online, iar preţul unui coperţi porneşte de la 45 de lei şi poate varia în funcţie de preferinţe. Iar semnele de carte sunt 20 de lei: „Am setat preţurile la minimul posibil, astfel încât acesta să nu fie un impediment în achiziţie”, spun cele două fondatoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰