Video Alimentul care a devenit un lux pentru românii din marile oraşe. Se vinde și cu 70 lei/kg
Pasionaţii de brânzeturi ştiu că nu e nimic mai gustos decât brânza de capră. Indiferent că vorbim despre caş dulce şi proaspăt, brânză maturată sau specialităţi. Şi poate tocmai pentru că suntem din ce în ce mai dornici să trăim sănătos şi să mâncăm proaspăt şi bun, numărul micilor ferme de capre a crescut în ultimii ani în România. Majoritatea sunt afaceri mici, de familie, dar sunt şi producători mari. Toate au însă clienţi fideli care vin chiar la poarta fermei pentru a cumpăra brânză şi lapte proaspete. Potrivit statisticilor, în România se consumă în medie 185 de grame de brânză de capră lunar pe cap de locuitor.
"E ultimul muls din anul respectiv, din 2025. Avem o cantitate de vreo 100 de litri de lapte. Până la anul viitor, prin martie-aprilie, ele o să fie în perioada de gestaţie", a transmis fermierul.
În următoarele luni, cele 500 de capre din această fermă din judeţul Bihor vor fi gestante, apoi vor alăpta iezii. Laptele colectat acum, pentru ultima dată în acest an, a merge însă direct la procesare, unde va fi transformat în caș dulce.
"Aici vine strecurat, pus cheagul şi lăsăm la închegat. Aşa devine după ce e închegat. Ăsta vine după aia lăsat la stors ca să iasă zerul, după care îl punem în tifoane sus la stors", a continuat acesta.
Clienții vin direct la fermă pentru produse proaspete și prețuri mai bune
"Cantitatea de lapte e 100 de litri de lapte, din care facem 25 de kilograme de brânză caş dulce. Avem aici proaspăt, uitaţi, făcut proaspăt şi asta va veni pus la saramură", a spus Ioana Korponai, procesator.
Clienţii fideli vin în această perioadă direct la fermă pentru a-şi face provizii. Îi atrage prospeţimea produselor, dar şi preţurile mult mai bune.
"La noi în familie se consumă. Eu fac şi mămăliguţă cu brânză la fetiţe şi soţul duce cu el şi nouă ne place foarte mult", a explicat o clientă.
Brânzeturile de capră sunt de două ori mai scumpe în supermarketuri decât la producător. Un kilogram se vinde la aproximativ 70 de lei. La fermă, preţurile sunt ceva mai blânde, deşi crescătorii spun că seceta a redus drastic pășunile şi au fost nevoiţi să suplimenteze hrana animalelor cu fân şi cereale cumpărate.
Seceta lovește puternic producătorii
"Costurile s-au simţit destul de mari. Producţia a fost mică. <TAIE> S-a simţit foarte tare seceta", a precizat Ovidiu Korponai, fermier.
În medie, o capră consumă pe lună aproximativ 40 de kilograme de bază furajeră şi 10 kilograme de cereale. Iar costurile cu hrana sunt doar o parte din cheltuieli.
"Îmi produc singur baza fibroasă. Lucerne am în pământuri, dar probabil, dacă ar trebui să le cumpăr toate, probabil nu aş putea să supraviețuiesc în anii de secetă", a adăugat producătorul.
La fermă, un kilogram de telemea de capră costă şi acum 35 de lei, iar doi litri de lapte 15 lei. Potrivit statisticilor, anul trecut România a produs peste 15.000 de tone de lapte de capră şi aproximativ 500 de tone de brânză de capră. Ţara noastră este al cincilea producător la nivel European după Franța, Spania, Țările de Jos și Grecia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰