Video Etichete cu originea clară a mierii, din 2026. Consumatorii vor şti exact ce pun pe masă
"Amestec de miere din Uniunea Europeană și non-Uniunea Europeană". Astfel de texte pe care le vedem des pe borcanele din supermarket-uri vor dispărea, de anul viitor. Comercianții vor fi obligați să scrie originea exactă a mierii, dar şi procentele provenite din fiecare ţară în parte.
România este al doilea cel mai mare producător de miere din Uniunea Europeană, dar piața e invadată cu produse din import. În magazine găsim tot mai des miere adusă din Ungaria sau China, de multe ori amestecată din mai multe surse. Mai ieftină, dar şi de calitate mai slabă.
"Noile reglementări, valabile din ianuarie 2026, schimbă regulile de etichetare. Va trebui să fie trecut clar, în procente, câtă miere din fiecare țară se află în borcan" a explicat reporterul Observator Iulia Pop.
"Cu o etichetă transparentă, consumatorul ştie exact ceea ce pune pe masă" a explicat producătorul de miere Marius Igna.
"Un producător român are anumite costuri, acest produs este verificat la normele europene. Faţă de un produs care vine din China. Cea care venea din China... un preţ derizoriu. Cred că mai scump este ambalajul decât produsul" a spus proprietara unei băcănii, Ştefania Grama.
Apicultorilor le este greu să-şi aducă mierea pe rafturile supermarketurilor din cauza concurenţei străine
Marius Igna este apicultor la a treia generaţie. Are 240 de stupi. Îşi vinde mierea la târguri şi online.
"A fost foarte apreciată în Londra. La concursul de produse bio. Uitaţi ce textură are, este tocmai bună de consumat. Este foarte bogată în minerale" a explicat acesta.
Spune că este greu să ajungă cu produsele pe rafturile supermarketurilor, din cauza concurenței mărfurilor din import.
"Mierea din exterior este o miere ieftină şi mie îmi dă de multe ori cu virgulă. Îmi ştiu costurile personale - motorină, etichete, capace, borcane" a mai spus Marius Igna.
Consumatorii susţin că noile reguli ar trebui să se aplice şi pentru alte produse alimentare
Noile reguli de etichetare ar trebui să se aplice şi pentru alte produse alimentare, cred consumatorii. La mezeluri, spre exemplu, la care nu ştim de unde provine carnea.
"Pe celelalte produse, cum ar fi carnea de porc. La fel găsim, produs în UE, non-UE. E de mare ajutor pentru clientul final, dar şi pentru producător" a mai spus Ştefania Grama.
În România sunt aproximativ 32.000 de apicultori, care au în total peste două milioane de familii de albine. Mai bine de 70% din cantitatea de miere se vinde peste hotare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰