Autostrada Braşov-Bucureşti, Tarom şi Compania Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate proiecte naţionale de importanţă strategică
Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă seara, la finalul şedinţei CExN al PSD, că autostrada Braşov-Bucureşti, compania Tarom şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate proiecte naţionale de importanţă strategică, de care Guvernul să se ocupe cu celeritate.
Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă seara, la finalul şedinţei CExN al PSD, că autostrada Braşov-Bucureşti, compania Tarom şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate proiecte naţionale de importanţă strategică, de care Guvernul să se ocupe cu celeritate.
El a afirmat că autostrada Braşov-Bucureşti se va realiza cu fonduri de la Ministerul Transporturilor, iar construcţia la tronsoanele pentru care există avize de mediu ar putea fi demarată, întrucât există bani în buget.
"În ceea ce priveşte povestea eternă a României din ultimii zeci de ani, autostrada Braşov-Bucureşti, e vorba de Braşov-Bucureştii, fiindcă nici măcar Bucureşti-Ploieşti nu este terminată, capătul dintre Bucureşti începe de undeva din aer, ne gândim serios dacă acest mare proiect poate fi declarat proiect naţional de importanţă strategică. Se va face cu bani din buget, banii sunt în bugetul Ministerul Transporturilor, şi să demarăm cât de repede cu putinţă mai ales că există nişte bucăţi desenate, cu avize de mediu luate, adică putem începe efectiv construcţia pe acest tronson", a precizat premierul Mihai Tudose într-o conferinţă de presă, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD unde au fost prezenţi şi membrii cabinetului.
Potrivit premierului Tudose, şi Tarom şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate de importanţă strategică, fiind două companii fanion ale României şi "poartă de intrare" în ţară.
"La fel Taromul şi Aeroporturi Bucureşti. Acolo lucrurile stau incredibil. Sunt contracte din 2005, unele nefinalizate, cu diverse firme care pur şi simplu au plecat. Şi aşa cum am mai spus, sunt două companii fanion ale României, sunt poartă de intrare în România, sunt embleme ale României şi nu se poate ca lucrurile să continue aşa. Şi pe acestea două intenţionăm să le declarăm de importanţă strategică naţională şi să ne putem ocupa cu mare celeritate de aceste două proiecte, de aceste două companii", a mai afirmat Mihai Tudose.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰