Preşedintele Iohannis a aprobat legea bugetului pe 2018, dar a avertizat asupra vulnerabilităţilor
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Preşedintele Klaus Iohannis atrage însă atenţia asupra unor vulnerabilităţi ale bugetului anului 2018 şi asupra provocărilor cadrului fiscal-bugetar actual, având în vedere că România are nevoie de un buget credibil şi echilibrat, care să urmărească în mod consecvent menţinerea obiectivelor fundamentale de stabilitate macroeconomică, predictibilitate şi sustenabilitate fiscal-bugetară.
Îngrijorările şefului statului se referă la încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 3%, respectarea disciplinei fiscal-bugetare, evaluarea prea optimistă a nivelului încasărilor din TVA, bugetul scăzut destinat investiţiilor şi construcţia bugetară bazată pe modificări fiscale adoptate abia la sfârşitul lui 2017.
"Pentru România, este esenţial ca politicile fiscal-bugetare să reintre pe un culoar de responsabilitate şi prudenţă, iar decidenţii politici şi guvernamentali să nu repete greşelile sau tentaţiile unor politici exuberante, precum cele de dinaintea crizei economice, astfel încât bunăstarea românilor să nu fie afectată pe termen mediu şi lung. Ţara noastră trebuie să evite capcana unei creşteri economice nesustenabile, bazate în principal pe consum, deficite bugetare şi acumularea de datorie publică", avertizează Iohannis, subliniind: "Ca element procedural, construcţia bugetară ignoră recomandările pe care Comisia Europeană le-a formulat în contextul procedurii de deviaţie semnificativă a deficitului bugetar. Potrivit acestor recomandări, bugetul naţional era indicat să revină pe calea consolidării fiscale, prin ajustări anuale ale deficitului bugetar de 0,5% din PIB".
- Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, despre cele peste 20 milioane de euro cheltuite de Iohannis pe avioane...
- Ciolacu, despre cele peste 20 milioane de euro cheltuite de Iohannis pe avioane private: "Cei care l-au susţinut,...
- Iohannis a călătorit 10 ani ca "prinţii moştenitori din Golf". A obţinut pentru români locuri la...
- 23 de milioane de euro pentru zborurile private ale lui Iohannis. Cea mai mare sumă cheltuilă, în ultimii doi ani...
- Reacţiile liderilor politici după desecretizarea cheltuielilor lui Klaus Iohannis. Crin Antonescu: A ieşit urât...
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, "preşedintele României îşi manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că, deşi înregistrăm rate record de creştere economică, există dificultăţi şi unele incertitudini în a asigura încadrarea deficitului bugetar în ţinta de 3% din PIB", iar "ţara noastră înregistrează cele mai ample deviaţii ale deficitului structural dintre toate ţările Uniunii Europene".
În opinia preşedintelui Iohannis, această dinamică demonstrează că, în următorii ani, România trebuie să facă eforturi serioase pentru a reveni pe calea disciplinei fiscal-bugetare.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰