Observator » Ştiri economice » Care sunt preţurile la carburanţi, 7 august 2026. Au scăzut cu până la 20 de bani pe litru

Care sunt preţurile la carburanţi, 7 august 2026. Au scăzut cu până la 20 de bani pe litru

Preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă Preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 07.08.2026, 11:14 | Modificat la 07.08.2026, 11:23

Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că vineri, 7 august 2026, preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.

Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o scădere a preţurilor cu 15 bani pe litru, la benzină, şi cu 20 de bani pe litru, la motorină.

Asta înseamnă că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 9,32 şi 9,59 lei, un litru de benzină premium a ajuns să coste între 9,84 şi 10,17 lei, un litru de motorină standard a ajuns să coste între 10,57 şi 10,98 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,94 şi 11,78 lei.

Nu în ultimul rând trebuie precizat că preţul pentru un litru de GPL se menţine constant, undeva în intervalul 4,57-4,6 lei.

Articolul continuă după reclamă

Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România

Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.

Pentru 7 august trebuie precizat că cele mai mici preţuri la carburanţi le găsim în judeţele Sălaj, Arad şi Timiş, unde există companii care comercializează litrul de benzină cu 9,26 lei şi litrul de motorină cu 10,53 lei.

La nivel de mari oraşe remarcăm că există companii din Timişoara ce vând litrul de benzină cu 9,32 lei şi litrul de motorină cu 10,53 lei.

Pe acelaşi subiect