Care sunt preţurile la carburanţi pe 21 aprilie. Au scăzut cu până la 30 de bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că marţi, 21 aprilie 2026, preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.
Concret, conform specialiştilor, vorbim despre o scădere a preţurilor cu până la 30 de bani pe litru, în special în ceea ce priveşte motorina premium.
Preţul pentru un litru de motorină premium a scăzut cu 30 de bani, astfel că un litru de motorină premium a ajuns să coste între 9,4 şi 9,59 lei. Pe de altă parte, preţul pentru un litru de motorină standard a scăzut cu numai trei bani, astfel că un litru de motorină standard costă între 8,3 şi 8,99 lei.
Preţul pentru un litru de benzină a scăzut cu 10 bani, astfel că un litru de benzină standard costă între 7,99 şi 8,18 lei, iar un litru de benzină premium costă între 8,55 şi 8,88 lei.
În schimb, preţul pentru un litru de GPL este în creştere, un litru de GPL ajungând să coste undeva la 4,27-4,28 lei.
Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România
Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.
Pentru 21 aprilie trebuie precizat că există, în ţară, companii care comercializează litrul de benzină cu 7,99 lei şi litrul de motorină cu 8,63 lei.
La nivel de mari oraşe, există companii din Cluj Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Constanţa ce vând, de asemenea, litrul de benzină cu 7,99 lei şi litrul de motorină cu 8,63 lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
