Care sunt preţurile la carburanţi pe 4 mai. Au crescut cu până la 34 de bani pe litru
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că luni, 4 mai 2026, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele afişate la sfârşitul săptămânii trecute.
Concret, conform specialiştilor, înregistrăm o creştere a preţurilor la carburanţi cu până la 34 de bani pe litru, în special în ceea ce priveşte o motorină.
Un litru de benzină standard a ajuns să coste între 8,92 şi 9,14 lei, un litru de benzină premium a ajuns să coste între 8,71 şi 9,84 lei, un litru de motorină standard a ajuns să coste între 9,67 şi 9,94 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 10,49 şi 10,76 lei.
Nu în ultimul rând trebuie precizat că preţul pentru un litru de GPL se menţine constant, undeva în jurul valorii de 4,3-4,33 lei.
Unde găsim cea mai ieftină benzină şi cea mai ieftină motorină din România
Pentru că preţurile la benzină şi la motorină au explodat, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, este clar că un număr tot mai mare de români caută să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi la un cost cât mai mic.
Pentru 4 mai trebuie precizat că cele mai mici preţuri la carburanţi le găsim în judeţul Mureş, unde există companii care comercializează litrul de benzină cu 8,69 lei şi litrul de motorină cu 9,27 lei.
La nivel de mari oraşe există companii din Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi sau Constanţa unde litrul de benzină se vinde cu 8,92 lei şi litrul de motorină cu 9,67 lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
