Video Casa Verde Fotovoltaice 2024. Cu cât crește finanțarea pentru românii care vor să treacă la energia verde
Creşte finanţarea pentru programul Casa Verde Fotovoltaice. Statul vrea să dea acum 30.000 de lei pentru ca beneficiarii să-şi poată instala nu doar sistemul fotovoltaic, ci şi o baterie de stocare a energiei. Noul program ar putea să înceapă din iulie, a declarat ministrul Mediului pentru Observator. Între timp, tot mai mulţi românii trec la energia verde, încurajaţi de scăderea chiar şi cu 40 la sută a preţurilor.
Din iulie s-ar putea da startul unei noi etape a programului Casa Verde. Noutatea: bateriile de stocare.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Nu avem de ales. Foarte mulţi beneficiari se află în situaţia în care, în loc să se bucure de panourile fotovoltaice, se trezesc scoşi din reţea, pentru că există o supraîncărcare a reţelei electrice.
Finanţarea bateriilor vine în plus faţă de banii din prezent
Finanţarea bateriilor vine în plus faţă de cei 20.000 de lei, pe care statul îi oferă în prezent.
- Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul...
- Parcul Fotovoltaic Rovinari, construit pe bani europeni de companii controlate de China. UE anchetează licitaţia
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat noi liste cu dosarele aprobate în program
Mircea Fechet, ministrul Mediului: O sumă rezonabilă de la care pornim e cea de 10.000 de lei, cel puţin. Asta înseamnă să creştem valoarea finanţării de la 20.000 la cel puţin 30.000, pentru un sistem de panouri şi acumulatori.
Ca să scape de grija facturilor, tot mai mulţi români apelează la panourile fotovoltaice.
Gheorghe Zăvoianu: Am văzut că se cam duc facturile în sus, eu având şi o pensie mai mică. Plăteam între 200-280. Depinde. Iarna mai dădeam drumul la nişte aparatură de încălzit.
Corina Murafa, expert energie: De dimineaţă mă uitam pe factura unui prosumator. Obişnuia să plătească 200 de lei la energie electrică. Locuieşte la casă şi are echipamente care consumă. A plătit 5 lei luna trecută. Se va pune problema că la un moment dat aceşti prosumatori vor fi întrerupţi. Deci se va pune problema cum recalibrăm regulile reţelelor de distribuţie.
Numărul prosumatorilor va ajunge la 200.000
George Niculescu, președinte ANRE: Sunt aproximativ 4.000 de prosumatori noi în fiecare zi. Putem să estimăm că numărul prosumatorilor va ajunge la 200.000. Puterea instalată a prosumatorilor în România a devenit aproape egală cu puterea parcurilor fotovoltaice instalate în ţara noastră.
Se întâmplă asta şi în contextul în care preţurile sistemelor au tot scăzut.
Albert Soare, instalator sisteme fotovoltaice: Aproximativ 40%. În momentul ăsta un kW, în medie, se duce undeva între 600-700 de euro. Trebuie să fim atenţi totuşi, sunt foarte multe firme care fac tot felul de discounturi, uneori nerezonabile. Sunt şi multe firme foarte mici. Totuşi, pentru un sistem fotovoltaic să ne asigurăm că avem monitorizare şi service asigurat de o companie care poate să facă asta pe termen lung.
Scăderile de preţuri vin pe fondul unui boom al producţiei chineze
La un sistem de 10 kW putem face acum o economie de 3-4 mii de euro. Scăderile de preţuri sunt la nivel mondial şi vin pe fondul unui boom al producţiei chineze.
Albert Soare, instalator sisteme fotovoltaice: A fost un stoc mare de panouri fabricate în China, iar Europa n-a reuşit să-l absoarbă.
Din august va începe şi programul Casa Eficientă Energetic - românii vor primi bani europeni pentru a creşte eficienţa energetică a locuinţelor. Iar Ministerul Energiei pregătește cadrul legislativ pentru formarea comunităților de energie, primul pas pentru ca prosumatorii să poată împărți cu alți consumatori electricitatea produsă de panourlei fotovoltaice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰