Video Cât costă să serbezi ziua copilului într-o arenă de jocuri. Ofertele curg pe bandă rulantă: "Un copil am!"
Aniversarea copilului, cheltuiala părintelui. S-au dus vremurile în care zilele de naştere ale copiilor se serbau acasă, cu tort şi câţiva invitaţi. Paintball, animatori, săli de jocuri şi experienţe interactive, cerul e limita când vine vorba de ofertele pentru petreceri. Şi preţurile sunt tot până la cer.
Zilele de naştere ale copiilor au devenit o mare bătaie de cap pentru părinţi. Mulţi pun bani deoparte din timp pentru o petrecere reuşită.
Părinte: Foarte scumpe! Totul e triplu la preţ, inclusiv candybarul, inclusiv să aduci un clown să le facă tot felul de animaţii. Un copil am!
Cei care vor să meargă direct la ţintă, aleg terenurile de airsoft.
Adriana Mihai, administrator teren airsoft: Două ore de joacă pe terenul de airsoft, echipament închiriat, arme şi apoi relaxare toată ziua, grătar, cum doresc ei să petreacă. Costă 150 de lei per persoană două ore, cu 500 de bile incluse.
Copil: E distractiv şi e un sport care chiar îmi place! Mă gândesc cum să mă ascund şi cum să îi surprind pe inamici!
Cât costă o aniversare într-o arenă de jocuri
Şi arenele de jocuri găzduiesc sute de petreceri pe an. O aniversare pentru 20 de copii într-un astfel de spaţiu porneşte de la 3.000 de lei.
Sebastian de Lazzero, manager operaţiuni arenă jocuri: De la atracţiile sportive, gen trambulină, căţărări, ninja warrior sau traseele suspendate, cu jocurile clasice arcade sau jocuri de realitate virtuală. La toate pachetele sunt incluse şosetele antiderapante obligatorii, masă, sunt incluse răcoritoare.
Ingrid Tîrziu, reporter Observator: O noutate în materie de petreceri pentru copii este şi o experienţă în muzeul imersiv, unde copiii pot experimenta o altă realitate. O astfel de petrecere pentru 20 de copii durează trei ore, şi costă 5.500 de lei.
Andreea, organizator de petreceri: Este dotat cu 15 instalaţii atât interactive, cât şi educative. Avem un spaţiu special pentru aniversări, unde copii pot servi masa. Pachetul include şi un ospătar, care se va ocupa de toate cerinţele adulţilor şi copiilor.
Spaţiile de joacă rămân o variantă mai ieftină
Spaţiile de joacă rămân o variantă mai ieftină. Tarifele pornesc de la 1600 de lei pentru o petrecere cu 20 de invitaţi, cu animatori, activităţi, masă şi răcoritoare. Cine nu-şi permite, are întotdeauna varianta de rezervă: acasă sau la picnic.
Părinte: Acasă, da, sigur, dar nu şi în locurile de joacă. Este un pic cam scump pentru noi, dar şi-ar dori, facem tot posibilul să reuşim.
Important este ca ziua să fie marcată într-un fel, indiferent de locul în care copilul este sărbătorit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰