Video Cât de repede se termină banii românilor, înainte de următorul salariu. Sondaj exclusiv Income Magazine
Patru din 10 români nu se descurcă din salariu sau pensie de la o lună la alta, spune un studiu recent. Cel mai puţin se plâng bucureştenii cu studii înalte. Burlacii din provincie spun, însă, că se descurcă destul de greu şi trebuie să taie distracţiile de pe listă ca să aibă bani pentru facturi şi rate.
41% dintre cei care au răspuns sondajului făcut de revista de business Income Magazine spun că rămân fără bani cam cu o săptămână înainte de următorul salariu.
"Un român din 10 se plânge că nu îi ajung veniturile nici pentru mâncare. Aceeaşi proporţie rămâne în urmă şi cu facturile. Asta se întâmplă în condiţiile în care aproape 2 din 3 respondenţi mai au, pe lângă toate cheltuielile, şi grjia ratelor bancare. Aşă că, la final de lună, când trag linia veniturilor şi cheltuielilor, 7 din 10 români observă că nu le mai rămâne niciun leu de economist. Lipsa banilor este o problemă acută și, completată de teama că prețurile vor continua să crească, duce la o stare de spirit negativă şi la multă frustrare", spune Alexandra Marin, reporter Observator.
"90% dintre ei se aşteaptă să mai vină un val de scumpiri. Doar în Bucureşti, vorbim de majoritate, oamenii spun că le ajung banii de la o lună la alta. În rest, în Muntenia, Transilvania şi Moldova, majoritatea e fix la extrema cealaltă", explică Ioana Erdei, coordonator Income Magazine.
Ce taie de pe listă românii
- Apartamentele de 90.000 de euro pentru care românii au stat în 2022 la cozi mari, cu noaptea în cap. Cât...
- Câte joburi poţi să ai în acelaşi timp, conform Codului Muncii
- Sondaj exclusiv Income Magazine: Pentru aproape jumătate din populaţia ţării, banii nu ajung de la o lună la...
- Horoscop de weekend 29-30 martie 2025. Zodiile care se eliberează de legături toxice
- Horoscop 29 martie 2025. Un nou job va mări consistent veniturile acestor nativi
Ca să le ajungă banii, românii sunt dispuşi să renunţe să mai cumpere haine sau încălţăminte dacă nu au neapărat nevoie şi mai amână vacanţele. "Trebuie să ai nişte priorităţi şi să renunţi la multe altele, pe care înainte ţi le puteai permite", crede un bucureştean. "La salariul care e acum, dacă mai ai şi chirie şi vrei să mănânci, nu cred că poţi. Trebuie să alegi, ori mănânci, ori stai în chirie, ca student", spune un tânăr. "În ultimele luni nu prea (n.r. economisesc), mereu a apărut o regularizare, ceva", mărturiseşte o femeie.
Cei care rămân cel mai des fără bani sunt românii cu opt clase sau liceul. "70% dintre cei cu facultate au spus că reuşesc să se descurce cu banii de la o lună la alta, ceea ce subliniază din nou nevoia de educaţie. Trebuie să pună pe hârtie ce îşi doresc, ce trebuie şi câţi bani au", adaugă Ioana Erdei, coordonator Income Magazine.
Sondajul a arătat şi că bărbaţii cu posibilităţi materiale se gândesc mai mult la investiţii, iar femeile - la nevoile lor sau ale familiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰