Video Cât de scumpă e mâncarea în România, faţă de media UE. Un aliment costă însă cu 48% mai puţin
România are cea mai scumpă mâncare din Uniunea Europeană. O spun datele recent publicate de către Oficiul European de Statistică. Același studiu arată că țara noastră are cele mai reduse prețuri și la băuturi non-alcoolice.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Vorbim despre o medie aritmetică, deoarece în cursul anului trecut nivelul preţurilor în cadrul UE au variat semnificativ. Plătim cel mai mare preţ din Uniunea Europeană pentru ulei, unt şi margarină, cu un procent de 9% peste media preţurilor din UE. Cât despre ouă, lactate şi brânzeturi, plătim pentru aceste produse preţul mediu din UE, dar asta nu trebuie să ne bucure foarte mult; plătim cu 25% mai mult decât polonezii, şi cu 10% mai mult ca francezii. La tutun suntem iar campioni, deoarece avem cel mai mare preţ din regiune", spune Simona Vasiac, reporter Observator.
Produse mai scumpe în România
- cu 9% mai scumpe: uleiul, untul, margarina
- cu 20% mai scumpe: ouă, lapte, brânzeturi
Alimente la care înregistrăm cele mai mici preţuri. "Pe listă se regăsesc carnea, pastele, pâinea, legumele şi fructele, cât şi băuturile nonalcooloce", adaugă Simona Vasiac, reporter Observator.
Produse mai ieftine în România
- cu 48% mai ieftine: carne, pâine, făinoase, fructe, legume
- cu 20% mai ieftine: băuturi nonalcoolice
- cu 10% mai ieftine: băuturile alcoolice
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰