Antena Meniu Search
x

Video Cât te costă să-ţi montezi o pompă de căldură. Factura la încălzire scade şi cu 50% iarna

Facturile tot mai mari îi sperie pe români. Este una dintre explicaţiile pentru care, de exemplu, cererea pentru pompe de căldură a crescut şi cu 400%. Sunt tot mai mulţi cei care şi le montează în locuinţe. Avantajele sunt clare: nu poluează, facturile scad la jumătate, iar investiţia se recuperează în câţiva ani. Ar putea exista insa si dezavantaje asa ca trebuie si ele explicate. Specialiştiii spun că, deşi teoretic se pot instala oriunde, practic, dacă locuinţa este veche şi prost izolată, nu vor fi eficiente.

de Redactia Observator

la 15.06.2022, 13:13

Vezi și

În funcţie de sursa de energie, pompele sunt de trei feluri. Cele aer-apă captează aerul din exterior şi îl transformă în căldură. Cele sol-apă preiau căldura din pământ prin tuburi băgate în adâncime. Iar pompele de tip apă-apă au nevoie de un puţ forat până la pânza freatică sau o conectare directă la reţea.

Ionuţ Călugăru, director companie: Toate extrag căldură dintr-un mediu şi transferă căldură în interiorul casei. Cele mai versatile, cele mai uşor de instalat şi care au şi un cost mult mai mic sunt cele de tip aer-apă. Se potrivesc chiar şi la proiecte unde sunt apartamente de dimensiuni mai mici.

Mihnea Catuţi, director de cercetare: O centrală pe gaze poate avea chiar 70% eficienţă. Pompele de căldură au undeva între 250 şi 400% eficienţă. Deci, practic, pentru un kwh consumat se produc 4 kwh de căldură sau de apă caldă. 

Asta înseamnă facturi mai mici. În plus, sistemul e prietenos cu mediul. 

Pe acelaşi subiect

Florin Mandă: Economii pot fi între 10 şi 40-50%.

Mihnea Catuţi, director de cercetare: În momentul în care toată producţia de căldură trece pe curent electric şi facturile cresc. Ne uităm aici poate la un consum mediu, într-o casă, undela la 500 kwh faţă de 100 care e consumul mediu de electricitate acum într-o gospodărie din România. 

3.44 O pompă de căldură nu are emisii de niciun fel. Deci nu poluează aerul înconjurător, nu are emisii de CO2 deci nu contribuie la încălzirea globală.  

Preţurile pentru echipamente şi instalare pornesc de la 4-5 mii de euro şi pot ajunge la peste 10 mii de euro. 

lorin Mandă: Investiţia poate fi amortizată în 4-5 ani.

Pot fi montate în orice tip de locuinţă, de la apartamente, case sau chiar blocuri. 

Ionuţ Călugăru, director companie: Va fi cu siguranţă un mic deranj în ceea ce înseamnă înocuirea de ţevi care pe la toate bocurile vechi au şi ele o vârstă în schimb pentru ansamblurile noi aceste tipuri de soluţii se pretează de minune. Se poate face contorizare independentă.

Dacă, însă, locuinţa nu este bine izolată, eficienţa scade considerabil.

Florin Mandă: Înainte de a alege pompa de căldură recomandăm să se facă un studiu privind pierderile de căldură. Pentru că dacă pompa de căldură nu este dimensionată corect s-ar putea ca beneficiarul să nu fie mulţumit sau mai rău în condiţii meteo extreme -15 -20 de grade pompa de căldură să nu poată să facă faţă cerinţei de încălzire.

Dacă unele pompe au nevoie de o cameră tehnică de aproximativ 70 de cm pătraţi, alte pot fi integrate în mobilier. Pentru independenţă energetică, şi panourile fotovoltaice se pot folosi ca sursă de alimentare. Ţări ca Franţa sau Italia încurajează instalarea pompelor de căldură şi oferă vouchere care acoperă şi 90% din costuri. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Cât te costă să-ţi montezi o pompă de căldură. Factura la încălzire scade şi cu 50% iarna