Video Ce este "taxa roz". De ce femeile plătesc mai mult decât bărbaţii pentru produse similare
Două produse identice, cu acelaşi scop, dar cu două prețuri diferite. Iar eticheta mai scumpă e rezervată femeilor. Fenomenul are și un nume: "taxa roz". De la cosmetice la produse de igienă, varianta "feminină" vine la pachet cu un cost suplimentar, de cele mai multe ori nejustificat de ingrediente sau calitate. Plătești, practic, un adaos de gen pentru un ambalaj colorat mai frumos. Specialiștii avertizează: această strategie funcționează atâta timp cât o acceptăm şi ne recomandă să citim cu atenţie etichetele şi chiar să semnalăm aceste discrepanţe.
În aproape orice locuință, femeile au un adevărat arsenal de produse de îngrijire sau cosmetice: de la balsam, mască, sprayuri de păr, până la loţiuni hidratante, de protecţie termică sau creme de protecţie solară. Bărbaţii, în schimb, se descurcă, de obicei, cu produse de tip 3 în 1. Cât mai puţine şi cât mai practice.
"Cum mă machiez în fiecare zi, încerc să folosesc destul de multe. Cât de multe?! Creme, seruri sub ochi unde se usucă foarte tare pielea. Îmi sar în ochi când sunt pe raft, produsele mai colorate. Am observat că sunt mai scumpe", a povestit Alina pentru Observator 16.
8 din 10 cumpărători de produse comsetice sau de igienă sunt femei. La o cerere atât de mare, preţul este la fel. Adaosul comercial variază, iar diferenţele sunt, de obicei, de câţiva lei, cu toate că produsele sunt identice cu cele destinate bărbaţilor.
Gelul de duș pentru femei este 20 de lei, iar cel pentru bărbați 16 lei. La prima vedere, sunt doar 4 lei în plus pentru un produs care răspunde la aceeași nevoie. Dar dacă adunăm acesta diferența de preț pe termen lung, vedem ca la finalul unui an, când tragem linie, suma investită în produsul destinat femeilor ajunge la aproape 50 de lei.
Aparatele de ras pentru femei pot costa cu aproximativ 15% mai mult. Produsele de skincare ajung la diferențe de până la 30%.
Diferenţa de preţ stă în aşa numita taxă roz, bazată pe gen. Iar brandurile ştiu pe ce să mizeze ca să-şi atragă cliente. De la culoare, până la poziţionarea pe raft.
"Fiecare loc din raftul din magazin costă în funcţie de cât de în faţa consumatorului ajunge. Trăim într o eră capitalistă, unde preţurile sunt determinate de cât sunt oamenii dispuşi să plătească", a declarat pentru Observator 16 Vladimir Sfrija, specialist marketing.
Pe parcursul unei vieți, o femeie ajunge să plătească mii de euro în plus pentru produse esențiale de îngrijire. De ce facem asta?
"Când o femeie cumpără produse de îngrijire, nu cumpără doar ceva util, ci şi o stare şi o imagine despre sine. Atunci când femeile nu se simt bine în corpul lor, tind să investească mai mult în produse cosmetice", a explicat psihologul Irina Budacă Zamfirescu pentru Observator 16.
Specialiştii ne recomandă un consum conștient. Să comparăm etichetele pentru a vedea dacă produsul "pentru femei" are aceeași compoziție ca cel pentru bărbaţi şi chiar să semnalăm diferenţele de preţ atunci când nu sunt justificate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
