Video Continuă concedierile bugetarilor. Ce instituții de stat vor face reduceri de personal, în perioada următoare
Reducerile de personal vor continua, pe modelul celor cu scandal din Senat, în tot aparatul bugetar. Atât în ministere, cât şi în instituţii ale statului, printre care şi Poşta Română. Şi unele sporuri, care aduc chiar şi zeci de mii de lei în plus la salariu, au zilele numărate. Ministrul Dezvoltării vrea să elimine sporul de antenă pentru expunerea la radiaţii.
- Averea impresionantă a primarului cu castel în Franţa. Câţi bani ar fi adunat Vlad Oprea. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- Putin nu este impresionat de amenințarea lui Trump. Ce a deranjat mai degrabă Kremlinul
În acest moment, toate instituțiile statului sunt vizate. Ieri, l-am auzit pe liderul UDMR spunând că toate instituțiile, de la Televiziunea Română și până la consiliile județene, pot să-și reducă numărul de personal cu până la 20%. Am auzit și miniștrii care vorbeau despre disponibilzări în aparatul de stat. Ministrul Energiei, spre exemplu, va da afară 20% dintre angajații ministerului, în perioada următoare, angajați care vor da toți concurs și vor rămâne doar cei performanți.
Ministrul Mediului spunea că vrea să reducă posturile de conducere, iar Coaliția și-a propus să reducă numărul agențiilor de stat cu 25%. Există și un departament pentru eficientizare guvernamentală, condus de Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan.
Ceea ce este foarte clar este că statul român vrea să reducă cheltuielile cu 1,1% din PIB, în perioada următoare. Așadar, ne așteptăm la disponibilizări în tot aparatul de stat.
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârșit
- Sporul de antenă de 15% ar putea fi eliminat complet. Explicaţia ministrului Dezvoltării
- Mii de pensionari din Arad, fără pensii mărite după recalculare. Angajații Casei de Pensii se plâng că nu mai...
- Câţi bugetari sunt în România. Aproape 23% din totalul angajaților din ţară lucrează la stat
- Întârzieri la plata lucrărilor de înnisipare de pe litoral. Reacţia ministerului Mediului
- Curs BNR, 22 ianuarie 2025. Leul românesc câştigă aproape 5 bani în raport cu dolarul american
"Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate pe care am enunțat-o chiar în Parlament, la învestirea Guvernului, și sunt decis ca – indiferent de obstacole – să o duc la bun sfârșit", a scris pe Facebook premierul Marcel Ciolacu.
Oficialul spune că reducerea de posturi demarată la Senat și Camera Deputaților "reprezintă un pas firesc și așteptat de opinia publică, iar reprezentanții PSD sprijină și participă la acest demers".
"Faptul că, printre cei care au protestat la Senat, s-au aflat și angajați care în trecut au fost susținuți de PSD în funcții publice, reprezintă un demers personal al celor în cauză. Același proces a demarat în toată administrația centrală, inclusiv la nivelul Executivului. Imediat ce am datele exacte, voi anunța numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General la Guvernului și din toate instituțiile subordonate. Totodată, demararea procesului de reformă administrativ-teritorială este continuarea absolut necesară de care România are nevoie. Rezultatul trebuie să fie un sistem bugetar mult mai eficient, cu oameni valoroși, plătiți în funcție de performanță, ca în zona privată – nu cu sporuri precum cel de antenă, devenite o obișnuință lunară absolut aberantă", încheie premierul Marcel Ciolacu.
Miercuri, preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile de la Senat vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil - cu 20%. Zeci de angajaţi ai Senatului au protestat spontan în faţa biroului preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan, ca urmare a deciziei conducerii instituţiei de a reduce schema de personal cu 24%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰