Observator » Ştiri economice » Criza energetică va fi "decontată" tot de noi. Cu cât vor creşte facturile la curent din toamnă

Video Criza energetică va fi "decontată" tot de noi. Cu cât vor creşte facturile la curent din toamnă

Mădălina Chiţac | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.08.2026, 13:29 | Modificat la 17.08.2026, 13:50

O e situaţie critică prin care trece sistemul energetic din cauza secetei. Mai ales că se anunţă în continuare caniculă şi, vă reamintim, centrala de la Cernavodă va rămâne închisă până spre sfârşitul lunii. Urmează aşadar zile decisive, în care consumul ar putea crește exact în intervalul în care România este cea mai vulnerabilă: seara, când panourile fotovoltaice nu mai produc.

Începe o săptămână delicată pentru sistemul energetic naţional. Temperaturile au crescut aşa că şi consumul este mai mare în aceste zile. Iar cantitatea de energie de care dispunem nu mai este suficientă după ce au fost oprite reactoarele de la Cernavodă. Cu siguranţă va mai dura până vor fi repornite. Drept urmare, suntem nevoiţi să importăm energie electrică, în special la orele serii. Seara ajungem să importăm chiar şi 2.500-3.000 de megawati.

Cu cât vor creşte facturile

Preţurile la care importăm sunt mari şi ajung chiar şi la 1.500 de lei per megawat. Ne-ar fi ajutat dacă am fi avut mai multe capacităţi de stocare. Dar chiar şi în aceste condiţii, se observă un trend: cei care au parcuri fotovoltaice şi au baterii de stocare, seara ajung să injecteze în reţea sute de megawati. Prosumatorii ar fi trebuit să fie stimulaţi în acest sens, doar că preţurile primite de aceştia sunt extrem de mici, undeva la 50 de bani per kilowat.

Articolul continuă după reclamă

Faptul că importăm în aceste zile energie scumpă se va vedea în toamnă. Ne aşteptăm ca atunci să avem facturi mai mari cu 20-30%.

Mădălina Chiţac

Reporter senior la Observator Antena 1, specializat în economie, cu peste 10 ani de experiență în presă. Urmărește și explică subiecte legate de prețuri, inflație, energie, carburanți, retail, rate, asigurări și deciziile BNR.

Like