Cu cât crește impozitul pe clădiri pentru firme în 2026
În 2026, impozitul pe clădiri pentru persoanele juridice nu se majorează direct prin schimbarea cotelor sau formulei de calcul, însă poate crește semnificativ în anumite condiții, în special din cauza actualizării valorii impozabile.
Firmele care dețin clădiri trebuie să verifice anul ultimei evaluări. Dacă au trecut 5 ani, este necesară o nouă evaluare pentru a evita majorări semnificative prin penalizări sau recalculări automate. În absența raportului, creșterile pot fi notabile chiar dacă cotele de impozitare au rămas neschimbate, ne-a explicat Adrian Vascu specialist în evaluari imobiliare.
1. Clădiri nerezidențiale - fără schimbări de cotă, dar posibilă creștere de impozit
În cazul persoanelor juridice cu clădiri nerezidențiale, formula de calcul rămâne aceeași. Impozitul crește doar dacă au trecut 5 ani de la ultima evaluare, caz în care este necesară o nouă evaluare pentru a actualiza valoarea impozabilă.
Evaluarea trebuie efectuată de un evaluator autorizat, iar raportul trebuie depus la primărie de către contribuabil. Dacă raportul nu este depus la termen, se aplică o cotă penalizatoare de 5% asupra valorii calculate de primărie, conform noilor reguli aplicabile clădirilor rezidențiale.
2. Clădiri rezidențiale deținute de firme - reevaluare obligatorie la 5 ani
Și în cazul persoanelor juridice cu clădiri rezidențiale, valoarea impozabilă se actualizează la 5 ani. În lipsa reevaluării, se aplică formulele de calcul stabilite pentru persoanele fizice, ceea ce poate duce la o valoare impozabilă mai mare. Evaluarea trebuie să respecte standardele legale, aplicând același algoritm ca în cazul clădirilor rezidențiale deținute de persoane fizice.
3. Clădiri cu utilizare mixtă - calcul diferențiat pe zonele rezidențiale și nerezidențiale
Şi în cazul persoanelor juridice cu clădiri cu utilizare mixtă, după 5 ani, se impune realizarea unui nou raport de evaluare. Evaluatorul determină valoarea clădirii ca una rezidențială și o împarte în funcție de declarația contribuabilului: x% rezidențial și y% nerezidențial. Primăria aplică apoi cotele diferite de impozit corespunzătoare fiecărei utilizări
De exemplu, dacă valoarea impozabilă stabilită este de 100.000 de lei, iar din această sumă 45% reprezintă spațiu cu destinație rezidențială și 55% spațiu nerezidențial, impozitul se calculează diferențiat. Pentru partea rezidențială, aplicând o cotă de impozitare de 0,1%, rezultă un impozit de 45 de lei. Pentru partea nerezidențială, la o cotă de 1%, impozitul este de 550 de lei. Astfel, impozitul total anual datorat pentru clădire este de 595 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰