Video Cum a reuşit Bogdan să-şi construiască o casă cu facturi pe minus
O casă poate rămâne răcoroasă şi vara, fără să ţinem aerul condiţionat pornit. Cei care construiesc o locuinţă de la zero pot rezolva problema temperaturii prin folosirea materialelor potrivite. Soluţii sunt şi pentru cei care stau în case vechi. O izolaţie modernă reduce şi cu zece grade Celsius temperatura în interior. Iar cheltuielile se amortizează în timp.
Răcoroasă vara, călduroasă iarna. Este principiul după care Bogdan şi-a construit o casă care să îi ofere tot confortul. În loc de cărămidă sau BCA, a ales să o facă din cadre de lemn. "În această casă lemnul nu scârţâie, nu bate, nu troncăne. În schimb izolează mai bine ca alte materiale", a declarat Bogdan Costea, proprietar de casă pasivă.
Un studiu realizat de cercetătorii germani arată că un perete de lemn de 25 de centimetri, izolat pe exterior cu un strat de 10 centimetri de vată bazaltică, are o eficienţă energetică cu 30 la sută mai mare faţă de un zid din BCA de aceeaşi grosime, izolat cu un strat de 10 centimetri de polistiren expandat. Asta se vede şi în facturi. "Majoritatea facturilor vor fi cu minus. Pentru că avem aceste ferestre foarte mari, iarna luăm foarte multă căldură de la soare", a explicat Bogdan Costea, proprietar de casă pasivă.
În aceeaşi ecuaţie intră şi orientarea ferestrelor. Cele mai mari ferestre vor fi orientate către sud sau est pentru ca lumina naturală şi totodată gratis să fie captată cât mai mult timp pe perioada unei zile. Dacă le mutaţi spre vest, luaţi în calcul încă din proiectare elemente de protecţie solară, pentru că în caz contrar în timpul verii şi mai ales în a doua parte a zilei, locuinţa riscă să se supraîncălzească.
Bogdan a optat pentru rulouri electrice. "Dacă am soare vara pe fereastră, închid ruloul şi o să-mi facă complet noapte. Un astfel de rulou reduce temperatura din încăpere cu 5-6-7, poate chiar 10 grade, pe timpul verii".
- Parlamentul European a rămas fără aer condiţionat în plină caniculă. Situaţia, tratată cu umor
- Preţul unui aparat de aer condiţionat în plină caniculă. Instalatorii sunt greu de găsit în această perioadă
- Preţul unui bitcoin astăzi, vineri 11 iulie 2025
- Joburi part-time pe care le poți face de acasă. Poți câștiga 3.000 lei pe lună fără experiență
- Inflația a urcat la 5,7% în luna iunie. Ce produse şi servicii s-au scumpit cel mai mult faţă de vara trecută
Cât costă o astfel de casă "pasivă"
În casa minune, nici măcar nu este nevoie ca ferestrele să se deschidă. Aerisirea se face prin tuburi care străbat plafonul fiecărei camere. Construcţia unei astfel de locuinţe costă în jur de 1.600 de euro pe metru pătrat. Cine nu îşi poate ridica o casă de la zero, are totuşi opţiuni pentru a reduce temperaturile vara.
"Orice izolaţie, fie ea la interior sau exterior, ne ajută şi vara să nu avem căldură în casă, dar şi iarna să păstrăm căldura în casă", a declarat Alex Iura, şef raion magazin de bricolaj. Vata bazaltică este tot mai căutată de cei care vor să îşi izoleze locuinţele. În funcţie de grosime, preţurile pornesc de la 7 lei pe metru pătrat şi pot ajunge la 35 de lei.
"Dacă optăm pentru cea mai groasă, de 20 de centimetri, la un zid de 30, de cărămidă, reducem factura la electricitate cu 25-30 la sută", a mai explicat Alex Iura. Foarte importantă este şi izolaţia acoperişului, pentru că este locul prin care se face cel mai mare transfer de temperatură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰