Video Cum calculezi corect valoarea unui apartament, în funcţie de chirie
Proprietar sau chiriaş în 2026? Este dilema anului pentru cei care caută o locuinţă. Prețurile apartamentelor au crescut cu până la 15% în ultimul an, iar față de acum 5 ani s-au dublat. La fel şi dobânzile. Pentru un angajat cu salariu mediu, cumpărarea unei locuințe devine imposibilă. Nici pe piaţa chiriilor nu stăm însă mai bine - oferta rămâne mică, iar cererea va mări preţurile.
În ţara în care 95% dintre locuitori sunt proprietari, regulile jocului încep să se schimbe. Tot mai puţini tineri iau în calcul cumpărarea unui apartament acum.
"E prea mic salariul meu ca să pot să-mi permit să-mi iau! Am găsit o chirie foarte ieftină acum foarte mulţi ani pe care am păstrat-o în continuare.", spune un bărbat.
"Acest apartament are 50 mp, se află într-un complex nou în sectorul 6 al Capitalei, lângă Politehnică şi se închiriază cu 650 de euro. Dacă ar fi să-l cumpărăm, ar trebui să plătim o rată de 850 de euro, dacă facem un credit.", explică Ingrid Tîrziu, reporter Observator.
Prețurile apartamentelor au crescut cu până la 15% în ultimul an
Dacă luăm un credit pentru un apartament vechi de 50 mp, la 120.000 de euro, în București, rata ajunge la aproximativ 500 de euro, apropiată de nivelul chiriei, fără a lua în calcul avansul necesar de 15% şi alte costuri pentru credit.
"Până înţelegi ce-ţi doreşti, e bine să stai cu chirie şi să testezi mai multe proprietăţi. O chirie îţi dă flexibilitate. Rata este potrivită pentru cei care sunt deja căsătoriţi, se gândesc deja să se stabilească într-un loc. Nu te împrumuţi niciodată mai mult de 25% din venit, să încerci să plăteşti anticipat cât de mult poţi, mai ales la începutul perioadei.", precizează Irina Chiţu, specialist economic Finzoom.
"Dacă vrei să faci o investiţie pe termen lung ca să-ţi asiguri şi un viitor, îţi iei un risc, strângi un pic de bani şi stai la rată.", spune un cetăţean.
Deși raportul dintre rată și chirie pare să favorizeze chiria, specialiștii avertizează că urmează noi scumpiri. Găsirea unei chirii bune, la un preț rezonabil, va deveni tot mai dificilă în marile orașe.
Broker imobiliar: Anul 2026, un an al chiriaşilor
"Au dispărut investitorii care cumpărau cu credit să dea în chirie că nu mai iese atât de rentabil. Pe partea de dezvoltare imobiliară deja e un blocaj - Legea Nordis, partea aceasta de TVA îşi spune cuvântul - vânzările la dezvoltator sunt mult mai scăzute. Anul 2026 cu siguranţă e un an al chiriaşilor.", spune Adam Alexandru, broker imobiliar.
"Dacă aş avea 35 de ani şi aş avea un venit mai ridicat, poate aş pune mai bine în balanţă, acum nu mă gândesc la asta.", spune o femeie.
"Numărul de locuinţe vechi care sunt pregătite de închiriere la standardele din 2026 este foarte mic şi atunci trebuie ca cei care deţin proprietăţi mai vechi să facă nişte investiţii pentru a le închiria la nişte preţuri bune, cu randamente bune.", menţionează Toma Filipovici, preşedinte APAIR.
Specialiștii spun că valoarea corectă a unui apartament se calculează în funcție de chiria pe 15 ani, minus costurile. Astfel, o chirie de 500 de euro indică un preț corect de circa 72.000 de euro, iar una de 700 de euro, aproximativ 100.000. În practică, multe locuințe se vând cu 20-30% peste această valoare, ceea ce face achiziția riscantă. Mai ales că în primii ani de credit aproximativ 85% din rata lunară se duce către dobândă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰