Video Dosarul fetiţei moarte într-un cabinet stomatologic, preluat de procurorii militari. Adevărata cauză a morții
Ancheta în cazul fetiţei de doi ani care a murit în timpul sedării intravenoase într-un cabinet stomatologic din Capitală a fost preluată de procurorii militari. Asta pentru că unul dintre medicii anestezişti ai clinicii este militar şi profesează şi la Spitalul Militar din București.
Controalele făcute la clinică după tragedie au scos la iveală lipsa avizelor care permiteau să se facă intervenții cu specialist ATI. Între timp, analizele medico-legale au stabilit cauza decesului şi au scos la lumină faptul că fetiţa avea o boală hematologică. Părinții nu ar fi știut că suferă de această afecţiune.
Filmul tragediei
Fetiţa de doi ani a murit în 13 noiembrie, la o clinică stomatologică din Bucureşti, după ce a fost supusă unei sedări pentru o intervenţie.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au afirmat că, potrivit concluziilor preliminare emise în urma autopsiei fetiţei, decesul ”a survenit în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”.
Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, iar vineri cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Tatăl copilei a afirmat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie.
Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică şi a constatat mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale de la parterul clăririi fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare. Activitatea medicală a fost suspendată şi s-a aplicat sancţiune, iar raportul a fost trimis Parchetului General.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰