Video Cum s-a umplut România de farmacii. Apar la tot pasul, deşi limita legală a fost deja depăşită. "Devin adevărate mini mall-uri"
Dintr-un serviciu în slujba cetăţeanului, farmaciile au devenit un business profitabil, alimentat de o problemă naţională: automedicaţia. Aşa am ajuns să avem, în marile oraşe, mai multe farmacii decât spune legea, pe o piaţă dominată de marile lanţuri. La nivel european, ţara noastră se află pe locul 4 ca număr de farmacii, raportat la un milion de locuitori.
Aproape 4.000 de firme cu 40.000 de angajaţi. Aşa arată, în cifre, harta farmaciilor din România. Cele mai multe sunt în marile oraşe, unde există şi o limită demografică, stabilită prin lege. O farmacie la 3.000 de locuitori, în Capitală, una la 3.500, în oraşele reşedinţă de judeţ şi o farmacie la 4.000 de locuitori, în celelalte oraşe.
"În Bucureşti sunt în jur de 1.000 de unităţi farmaceutice, la o populaţie de aproximativ două milioane de locuitori. Asta înseamnă o farmacie la 2.000 de persoane, cu o treime mai mult decât limita impusă de lege. Doar aici sunt una, două, trei farmacii, în aproximativ 200 de metri", arată Ioana Matei, reporter Observator.
S-a ajuns aici în stilul clasic românesc. Prin excepţii de la regulă. Până în 2010, s-au acordat autorizaţii pentru centre comerciale mai mari de 1.000 de metri pătraţi, gări şi aeroporturi. Tot atunci, şi oraşele au atins limita demografică. "Eşti un farmacist nou şi vrei să îţi deschizi o farmacie. Ce ar trebuie să faci? Deci, practic acest lucru nu mai este posibil. Doar într-un oraş mic", spune Anca Crupariu, purtător de cuvânt CFM.
La nivelul Uniunii Europene, România este pe locul şapte ca număr de farmacii, după ţări precum Spania, Franţa sau Italia, care au populaţii duble sau chiar triple. Raportat la un milion de locuitori, ne situăm pe locul 4, după Grecia, Bulgaria şi Spania. "Farmacii şi jocuri de noroc, asta se poartă acum", spune un trecător.
- Robert este dependent de păcănele şi a jucat 200.000 de euro în ultimii ani. "Mi-aş tăia o mână să scap de ele"
- Ipotezele luate în calcul după furtul mitralierei în Constanţa. Militarul jefuit ar fi ascultat slujba...
- Cartier construit pe un câmp de porumb, lângă calea ferată. Un angajat CFR stă non stop lângă manivelă să...
Singură cale de supravieţuire pentru farmaciile independente
Pe o piaţă extrem de competitivă, farmaciile independente au o singură variantă de supravieţuire - să îşi găsească un specific, în funcţie de care să fidelizeze pacienţii. "Noi facem, în mare parte, preparare de receptură şi mai puţin restul. Este partea cea mai frumoasă a profesiei", crede Cosmina Bengescu, farmacist. Altă farmacie, altă nişă. "Noi încercăm să fim foarte bine aprovizionaţi şi, într-adevăr, nici preţurile nu sunt mari. Aşa am putut să rezistăm", mărturiseşte Beatrice Speteanu, farmacist.
În lipsa unei strategii, cele mai multe farmacii independente au fost înghiţite de marile lanţuri. Singurele variante sunt relocarea şi achiziţia unei licenţe deja existente, care poate să coste chiar şi câteva sute de mii de euro. "Ar trebui să existe totuşi o legislaţie în ceea ce priveşte un procent deţinut de lanţuri", este de părere Beatrice Speteanu.
"Farmaciile devin pe zi ce trece adevărate mini mall-uri pentru că cei care conduc aceste afaceri au înţeles că pot face bani şi din vânzarea de produse cosmetice", afirmă Adrian Negrescu, consultant financiar. Cifra de afaceri a farmaciilor din România s-a dublat în ultimii zece ani şi a ajuns la 22 de miliarde de lei, în 2020. De două ori mai mare a fost şi profitul, aproape un miliard de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰