Cum va fi AFECTATĂ România de rezultatele referendumului istoric din Marea Britanie
Un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, la referendumul de joi, va afecta economic România prin reducerea sumelor trimise de românii care muncesc în Regatul Unit şi prin scăderea bugetului Comisiei Europene, din care sunt puse la dispoziţie fondurile europene alocate României. Pe termen scurt, leul se va devaloriza şi bursa va scădea.
Un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, la referendumul de joi, va afecta economic România prin reducerea sumelor trimise de românii care muncesc în Regatul Unit şi prin scăderea bugetului Comisiei Europene, din care sunt puse la dispoziţie fondurile europene alocate României. Pe termen scurt, leul se va devaloriza şi bursa va scădea.
Potrivit unui raport publicat săptămâna aceasta de analiştii grupului financiar italian Unicredit, în cazul unui eventual Brexit, aversiunea la risc a investitorilor pe termen scurt ar urma să se deterioreze cu cel mult 5%.
Pe termen mediu, Brexit-ul ar putea tăia jumătate de procent din creşterea produsului intern brut (PIB) al României.
Un alt efect important va fi asupra sumelor trimise în ţară de către românii care muncesc în Marea Britanie.
Potrivit Departamentului britanic al Muncii, în Marea Britanie munceau circa 152.000 de cetăţeni români în martie 2015, însă numărul total de români rezidenţi pe teritoriul Regatului Unit este, cu siguranţă, mult mai mare.
Un alt efect negativ pentru România ar fi reprezentat, în cazul unui Brexit, de scăderea bugetului UE, la care contribuie şi Marea Britanie.
În acest caz, există două variante: fie cele 27 de state rămase în UE decid să crească contribuţia pentru a păstra bugetul la acelaşi nivel, fie păstrează contribuţia la acelaşi nivel şi taie din bugetul alocat fondurilor europene, subliniază analiştii.
România se numără printre principalii beneficiari de fonduri europene, din cauza decalajului economic foarte mare faţă de statele bogate din vestul Uniunii.
Analiştii Unicredit estimează că, în cazul unui vot pro-Brexit, leul se va devaloriza temporar cu 5%, scenariu care ar însemna un curs euro/leu aflat la niveluri maxime istorice, de peste 4,7 lei/euro.
În schimb, analiştii ING cred că, în cazul unui vot pro-Brexit, leul se va deprecia pe termen scurt până la 4,55-4,56 lei/euro.
Un vot pentru rămânerea Marii Britanii în UE ar aprecia, în schimb, leul românesc.
“Dat fiind faptul că ING se aşteaptă ca Marea Britanie să rămână în UE, estimăm că leul se va aprecia puternic vineri (24 iunie nr.r.) şi ar putea încheia săptămâna aproape de 4,50 lei/euro”, se arată într-un raport al ING.
sursa: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰