Observator » Ştiri economice » ELCEN: CET Progresu a fost conectată la Sistemul Energetic Național și produce aproape 35 MW

ELCEN: CET Progresu a fost conectată la Sistemul Energetic Național și produce aproape 35 MW

ELCEN: CET Progresu a fost conectată la Sistemul Energetic Național și produce aproape 35 MW CET Progresu - elcen.ro
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.08.2026, 11:20 | Modificat la 12.08.2026, 11:20

Societatea Comercială Electrocentrale București - S.A. a anunțat că CET Progresu a fost conectată la Sistemul Energetic Național. Centrala asigură un aport de energie electrică de aproximativ 35 MW în SEN, preluând sarcina în contextul în care CET București SUD intră în programul anual de revizie tehnică.

"Așa cum am anunțat la sfârșitul săptămânii trecute, echipele ELCEN au efectuat luni dimineața, 10 august, manevrele tehnice de pornire a CET Progresu, realizând conectarea (paralelul) la Sistemul Energetic Național în după-amiaza aceleiași zile.

Centrala asigură un aport de energie electrică de aprox. 35 MW în SEN, preluând totodată sarcina în contextul intrării CET București Sud în programul anual de revizie tehnică.

Funcționarea în parametri de siguranță a centralei depinde în mod semnificativ de stabilizarea regimului hidraulic din rețeaua primară de transport, în contextul multiplelor lucrări de reabilitare derulate în această perioadă în Capitală.

Articolul continuă după reclamă

Pentru gestionarea debitelor de apă de adaos și menținerea presiunilor optime pe retur, specialiștii ELCEN sunt în legătură tehnică permanentă cu dispeceratul Companiei Municipale Termoenergetica. Echilibrarea continuă a parametrilor din rețeaua de transport este esențială pentru asigurarea unei funcționări line a echipamentelor și pentru menținerea producției în condiții de siguranță", a anunțat ELCEN pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

De asemenea, ELCEN a anunțat că depune toate eforturile tehnice necesare pentru a menține centrala în exploatare la parametri optimi, asigurând în același timp continuitatea alimentării cu apă caldă pentru consumatorii din zona de sud a Capitalei.