Video Floarea-vedetă în prag de sărbători. Preţurile ajung până la 90 de lei: "În fiecare an luăm"
Mai este o lună până la sărbătoarea Crăciunului iar în sere și florării este explozie de culoare. După ce au fost îngrijite atent câteva luni, Crăciuniţele sunt gata să plece către clienţi, să împodobească mese de sărbătoare sau să fie făcute cadou. Şi cum cererea este mare şi oferta e pe măsură. Iar preţurile sunt pentru toate buzunarele, promit vânzătorii.
Crăciuniţele, florile simbol ale sărbătorilor de iarnă, sunt cele mai căutate în această perioadă.
Este explozie de culoare în sere, crăciuniţele ne introduc în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Fiecare floare aşteaptă să completeze decorul specific de poveste din locuinţe. Numai din această seră din judeţul Suceava, vor pleca în perioada sărbătorilor, aproximativ 4000 de Crăciuniţe. Prețul variază între 16 şi 20 de lei pentru un ghiveci.
"Este o cerere foarte mare, mai bine de jumătate din aceste plante pe care le vedeţi aici sunt rezervate pentru perioada Crăciunului", spune Dănuț Alexandru Bujdei, producător local Gălănești.
Crăciuniţele par potrivite pentru orice loc al casei dar pentru a ne bucura de prezența lor cât mai mult timp trebuie să ţinem cont de câteva reguli.
"Trebuie să avem foarte mare grijă cum o udăm, ea are nevoie de foarte puţină apă şi se udă foarte rar. Un alt aspect foarte important, când ajungem cu planta acasă să o scoatem imediat din folie, deoarece aici se produce un condens care la scurt timp o să ducă la pierderea plantei", spune Dănuț Alexandru Bujdei, producător local Gălănești.
În florării, Crăciuniţele se găsesc ambalate individual sau în aranjamente, care mai de care mai spectaculoase.
"Două varietăţi avem, steaua Crăciunului, euforbya mai bine zis, crăciuniţa tip cactus. Asta tip cactus şi asta, steaua crăciunului. La cea tip cactus, ghivecel mai micuţ la 35 de lei, mai vin mai mari, la 90 de lei, depinde cum le primim", spune Mariana Ungureanu, vânzător florărie Rădăuți.
"În fiecare an le luăm, de 7, 8 ani de zile, am stat în Italia, de acolo le cunoaştem şi le luăm în fiecare an", spune o clientă.
Legenda spune că planta, originară din Mexic, ar fi fost culeasă de pe drum de doi copii sărmani şi dusă în dar lui Iisus, la biserică.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰