Ford Craiova angajează 1.300 de oameni. E prima campanie de angajare după ce fabrica a fost preluată de turcii de la Otosan
1.300 de locuri de muncă vor fi create de Ford Otosan pentru noua sa fabrică de vehicule şi motoare de la Craiova. Este prima campanie majoră de angajare la nivel local pe care compania o desfăşoară de la finalizarea transferului de proprietate a uzinei, din iulie 2022.
Potrivit reprezentanţilor companiei, noile locuri de muncă sunt necesare pentru a susţine viitoarea dezvoltare a producţiei Ford Otosan la Craiova, unde capacitatea de producţie va creşte de la 250.000 de vehicule pe an la 272.000 de vehicule anual.
Funcţiile pe care le oferă Ford Craiova în companie
Ford Otosan vrea să angajeze, în principal, operatori de producţie, precum şi experţi în inginerie, întreţinere şi finanţe, astfel că primii noi angajaţi sunt aşteptaţi să se alăture companiei la începutul lunii iunie.
"Odată cu adăugarea celor 1.300 de locuri de muncă, vom ajunge la un număr de aproximativ 6.500 de angajaţi la fabrica din Craiova, ceea ce va asigura un program de lucru în 3 schimburi, mai târziu în acest an", a declarat preşedintele Ford Otosan Craiova, Müjdat Tiryaki.
- Jobul plătit cu 18 euro pe oră. Angajatorul norvegian oferă 70 de locuri de muncă şi asigură banii de chirie
- Dispare HBO Max. Cât va costa noul serviciu de streaming Max şi ce se întâmplă cu abonaţii
- Asiguratorii germani au reînnoit polița gazoductului Nord Stream 1. În mod oficial, Berlinul și-a tăiat...
Acesta afirmă că, încă de la preluare, Ford Otosan a făcut noi angajări pentru a susţine obiectivele companiei în paralel cu planurile de dezvoltare, dar aceasta este prima campanie majoră de angajare nu doar din municipiul Craiova, dar şi din zonele vecine.
Cum poţi aplica pentru job la Ford Craiova
Mai multe detalii despre campania de angajare derulată de Ford Otosan se pot găsi pe pagina de LinkedIn a companiei. De asemenea, oricine este interesat să aplice pentru oricare dintre poziţiile disponibile este încurajat să contacteze agenţiile specializate din Craiova - Manpower şi Prohuman, partenerii Ford Otosan în acest proiect, relatează Agerpres. Compania va prezenta oferta de angajare şi la târgul de locuri de muncă organizat în Craiova de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea forţei de Muncă (AJOFM) pe 12 mai.
Ford Otosan a preluat fabrica Ford din Craiova în iulie anul trecut şi este, în prezent, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa şi, totodată, unul dintre cei mai mari producători de autoturisme la nivel european, cu noi generaţii de vehicule care vor fi produse în cele patru fabrici ale companiei, din două ţări (Turcia şi România).
Pentru a sprijini lansarea următoarei generaţii a modelului Courier şi a proceselor de inginerie a acestui model, Ford Otosan a anunţat anul trecut o investiţie de 490 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, care va fi implementată între 2022 şi 2024. Aici se va produce noua generaţie Courier (în variantele Transit şi Tourneo), care va intra în producţie în 2023, fiecare cu o versiune complet electrică în 2024. De asemenea, modelul Puma, cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa, va beneficia de o versiune complet electrică în 2024, care va fi produsă la fabrica din România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰