Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gălăţenii afectaţi de inundaţi nu şi-au asigurat locuinţele nici acum, la opt luni de la dezastru. Poliţa este 50 de lei

În județul Galați, acolo unde inundațiile au lovit nemilos, locuitorii zonelor de risc îşi pot proteja acum casele cu o sumă simbolică: doar 50 de lei pe an. Chiar și locuințele din lut sau chirpici pot fi acoperite de această poliță. După dezastrul provocat de viiturile din toamna trecută, statul și asiguratorii au găsit, în sfârșit, o soluție accesibilă și salvatoare. Totuși, paradoxul persistă: mulți refuză în continuare să își asigure locuințele. 

de Adrian Obreja

la 13.05.2025 , 08:50

Peste 6.000 de case au fost înghițite de ape în județul Galați, anul trecut, în doar câteva ore. Nivelul apei a urcat până la acoperișuri, iar munca oamenilor s-a transformat în ruine. Cei mai mulți dintre ei nu aveau nicio poliță de asigurare, iar astăzi, situaţia e neschimbată.

Au trecut opt luni de la inundaţiile din septembrie, iar efectele dezastrului se văd şi acum. Oamenii au reparat atât cât au putut cu puţinii bani pe care-i aveau. Casa nu era asigurată nici înainte de inundaţii şi nici astăzi.

"Care este motivul pentru care nu v-aţi făcut încă? Din timp! Nu am avut timp să mă interesez, într-adevăr. Deocamdată nu am făcut-o! Când vă asiguraţi? Luna aceasta! Luna care vine! Am avut-o asigurată şase ani. N-am mai plătit". Acum, toți cei care trăiesc în zonele cu risc de inundații, inclusiv cei care au case modeste din lut, îşi pot proteja locuințele cu o asigurare accesibilă, de doar 50 de lei pe an.

Vezi și

"Asiguratorii, trebuie să recunoaştem, că nu erau atât de convinşi să facă poliţe de asigurare pentru cei din zone inundabile. Este o sumă pe care şi-o poate permite oricine", a declarat Costel Fotea, președinte CJ Galați. "Suma asigurată maximă de 50.000 de lei, pentru o primă de asigurare plătită de 50 de lei", explică Raluca Pojoga, broker asigurări. 

În ciuda riscurilor evidente, prea puțini aleg să se protejeze. Numărul celor care și-au asigurat locuințele rămâne încă foarte mic. "Cei care au case, care nu au acte pe ele, au dreptul să-şi facă asigurări. Cei care sunt fără cadastru. Deci toţi cetăţenii respectivi pot să-şi facă această asigurare obligatorie. Deci, stăm foarte prost! 21% din cetăţenii comunei Slobozia Conachi au casele asigurate", a declarat Emil Dragomir, primarul din Slobozia Conachi.

"Cam vreo 300 sunt în zona inundabilă. Şi din ele aveţi un 15% asiguraţi? 15-20% ar fi", a declarat Dănuț Codrescu, primarul din Cuza Vodă. Inundațiile din luna septembrie a anului trecut din județul Galați au fost printre cele mai grave. Iar un episod similar s-ar putea întâmpla oricând.

Adrian Obreja Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi de gând să vă daţi demisia în perioada următoare?
Observator » Ştiri economice » Gălăţenii afectaţi de inundaţi nu şi-au asigurat locuinţele nici acum, la opt luni de la dezastru. Poliţa este 50 de lei