Video Iahturile nu mai sunt destinate exclusiv milionarilor. Cerere uriaşă, în rândul oamenilor cu "venituri medii"
În plină criză economică, atunci când cei mai mulţi dintre oameni strâng cureaua pentru a-şi putea plăti facturile, bogaţii lumii îşi cumpără iahturi. Surprinzător, sunt tot mai mulţi cei care îşi permit o astfel de ambarcaţiune. La ultima ediţie a unui show din Moncaco dedicat iahturilor, vânzările au ajuns aproape de 4 miliarde de doari.
În cel mai greu an din punct de vedere economic, bogaţii lumii ridică pânzele în largul mării. Din ianuarie până acum, cererea de iahturi a crescut cu 24% faţă de 2021, iar comenzile pentru iahturi cu o lungime de peste 45 de metri a ajuns la un nivel record în ultimii ani, cu 11% mai mult ca anul trecut. "Energia aici, la stand, a fost extraordinară, iar oamenii sunt foarte interesaţi de YATA, YATA AI", spune Fabian Tollenaar, director tehnologic.
Tot mai mulţi oameni visează să-şi cumpere iaht
La ediţia de anul acesta a show-ului din Monaco au participat 35.000 de oameni şi peste 450 de companii de iahturi. "Să te revezi cu oamenii, să vorbeşti despre ce se mai întâmplă în industrie, şi da, să ai parte de distracţie. Aici este locul perfect, în Monaco", susţine Justus Papenkordt, manager de vânzări.
Nu au lipsit nici influencerii, care au profitat de ocazie pentru a le împărtăşi urmăritorilor cum arată viaţa pe un iaht. "Acum suntem în secţiunea unde se află iahturile de dimensiuni medii, 50, 60, 70 de metri. (...) Această parte este dedicată constructorilor de iahturi. Îi avem pe Aberking şi Rasmussen, Silver Yachts. Nu aţi crede, dar aceasta este o structură temporară, construită pentru show", arată eSysman SuperYachts, vlogger.
Ediţia de anul acesta a show-ului din Monaco a adus şi surprize. Conform furnizorilor de iahturi prezenţi, foarte multe persoane din clasa de mijloc şi-au exprimat dorinţa de a-şi cumpăra un iaht. Până acum, piaţa era dominată de milionarii lumii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰