Veşti proaste despre facturile la energie. Furnizorii şi-au avertizat deja clienţii despre cum trebuie să procedeze în următoarele luni
Furnizorii şi-au anunţat deja clienţii că în perioada următoare facturile vor ajunge cu întârziere. Companiile spun că au nevoie de timp pentru a implementa noile reguli care se aplică deja de la începutul lunii septembrie. În plus, în perioada următoare ordonanţa ar putea suferi noi modificări. Iar în acest context, ne aşteptăm la întârzieri şi mai mari. Sfaturile pentru cei care se regăsesc în această situaţie este să se adreseze furnizorului şi să ceară o eşalonare. Sau să plătească în avans chiar dacă nu le-a venit factura.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ordonanţa pe energie pare o poveste fără sfârşit. Abia modificată în Senat, ordonanţa a ajuns în Camera Deputaţilor, unde urmează să fie iar schimbată. Premierul Nicolae Ciucă vrea ca, pentru plafonarea preţului, să se ia în calcul consumul pe luna curentă.
Haos la calculul facturilor din energie
Modificările propuse de PNL la ordonanţa pe Energie: calculul se raportează la consumul prezent dacă indexul este trimis de client. Dacă nu este trimisă citirea, calculul se face la consumul mediu de anul trecut. Cine depășește pragul de 300kwh plătește tot consumul la preţ întreg iar proiectul de OUG ar urma să se aplice de la 1 noiembrie.
PNL vrea ca reducerea consumului de energie să vină de la industrie, nu de la persoanele fizice. Cât priveşte voucherele pentru energie, cererile se vor depune la furnizori, va exista o declarație pe proprie răspundere iar vouchere se vor elibera din momentul în care proiectul de OUG intră în vigoare.
- Mult așteptatele măsuri ale UE pentru piața de energie nu aduc facturi mai mici - Dumitru Chisăliţă
- "Rabla pentru becuri", noul program propus guvern pentru facturi mai mici. Valoarea unui singur voucher pe care-l vor...
- Vouchere pentru compensarea facturilor la curent. Persoanele care ar putea beneficia de ajutorul de la stat
Chisăliţă: Oamenii să se aştepte la întârzierea facturilor şi la plata dintr-o singură dată a consumului pe două-trei luni
Facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, potrivit Agerpres.
El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi. "A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Deci din păcate consumatorii să se aştepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînţeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantităţi pe o perioadă mai lungă de timp", a spus Chisăliţă.
El a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trecut, când legislaţia a fost modificată peste noapte. Atunci, unii furnizori au decis să factureze în continuare şi să-şi adapteze softul din mers, dar au fost amendaţi că nu au aplicat din prima noua legislaţie. "Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Atunci, dacă asta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul", a arătat reprezentantul AEI.
Din păcate, cei care suferă sunt consumatorii finali, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni. "Cel mai probabil, vorbim de toţi clienţii, de milioane de clienţi. Furnizorii nu sunt obligaţi să eşaloneze aceste plăţi", a adăugat specialistul AEI.
Asociaţia Energia Inteligentă a lansat marţi Pactul pentru Rezilienţa Energiei Curate în România, un program care îşi propune derularea unei campanii de analiză, informare şi conştientizare asupra necesităţii reducerii consumului energetic şi a deschiderii către surse de energie curată, ce pot conduce la depăşirea situaţiilor de criză. De asemenea, toate aceste lucruri sunt esenţiale pentru o tranziţie energetică echilibrată, prin cele patru mari axe: eficienţă energetică, energie curată, transport sustenabil şi prevenirea crizei în energie.
Furnizorii de gaze şi electricitate vor emite cu întârziere facturile privind consumul pe luna septembrie
Furnizorii vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile de emitere a facturilor, a afirmat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), potrivit Agerpres.
Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate tot de la 1 septembrie, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor. "Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările", a spus Dărăban.
Furnizorii nu vor întrerupe activitatea de furnizare, a arătat ea. "Va depinde de la caz la caz. Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor", a precizat reprezentanta ACUE.
Dărăban a sfătuit clienţii care primesc o factură pe două-trei luni, pe care nu o pot plăti dintr-o singură dată, să discute cu furnizorul pentru eşalonarea plăţilor. "Atunci când vor veni trei facturi, dacă este nevoie, furnizorii vor oferi şi eşalonare", a completat Dărăban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰