În ce acțiuni au investiti românii în 2022. Top 3 companii în care au încredere investitorii din țara noastră
Investitorii individuali îşi păstrează încrederea în marile companii de tehnologie, în ciuda scăderilor de pe burse, în timp ce Netflix intră în top 20, potrivit celor mai recente date trimestriale privind acţiunile de pe reţeaua socială de investiţii eToro. În ultimele 12 luni, o nouă companie a intrat în top 20 - Netflix, care l-a depăşit chiar şi pe rivalul său Disney, în preferinţele investitorilor români. Între timp, compania aerospaţială Virgin Galactic, a lui Richard Branson, şi acţiunile din domeniul tehnologiei medicale Asenus, au coborât trei locuri în ultimul an, închizând acum lista, notează Agerpres.
Conform analizei, Tesla a încheiat anul trecut pe primul loc în topul celor mai populare 20 de acţiuni din România pe platforma eToro, urmată de concurentul său chinez Nio şi de unicornul de origine română UiPath, cu puţine alte schimbări faţă de 2021. La nivel global, au existat două noi intrări pe listă - Coca-Cola, o acţiune defensivă populară, care a înregistrat o creştere datorită sponsorizării Cupei Mondiale de fotbal, şi compania americană Intel, unul dintre cei mai mari producători de semiconductori din lume.
"2022 a fost un an excepţional de slab pentru investiţii, iar pentru unii dintre utilizatorii noştri, acesta ar fi cea mai mare piaţă bear pe care au experimentat-o. Cu toate acestea, ştim din ultimul nostru studiu Retail Investor Beat că marea majoritate a investitorilor de retail investesc pe termen lung, ceea ce îi face să reziste la ciclurile de piaţă. Din ceea ce putem observa, o mulţime de investitori individuali şi-au păstrat poziţiile, adoptând o strategie de tip 'wait and see' în 2022, în loc să îşi schimbe abordarea investiţională", a afirmat Ben Laidler, Global Market Strategist al eToro.
Potrivit acestuia, cele mai populare acţiuni sunt în continuare dominate de marile companii de tehnologie, în ciuda scăderii cotaţiilor bursiere din acest an, dar când e vorba de nume precum Apple, Microsoft, Meta, Alphabet, "vorbim de giganţi cu bilanţuri de fortăreaţă, perspective de creştere structurală şi acum cu evaluări mai ieftine, care ar fi putut încuraja mai mulţi investitori să cumpere".
"Cu siguranţă, vorbim de companii care merită în continuare un loc în cadrul unui portofoliu diversificat. Au existat, de asemenea, unele mişcări în rândul acţiunilor din top, cu Gamestop, care a coborât pe locul 12 (locul 14 la nivel global), după ce numărul utilizatorilor eToro care deţin aceste acţiuni a înregistrat o scădere de 14% (17% la nivel global)", a adăugat Ben Laidler.
În opinia sa, cele două intrări în lista primilor 20 de jucători la nivel global au sens.
"Intel este bine plasată pentru a beneficia de orice atenuare a încetinirii pieţei semiconductorilor, datorită poziţiei sale de lider în industrie şi evaluării sale mult mai ieftine, în timp ce Coca-Cola, datorită dominaţiei sale în industria globală a băuturilor răcoritoare, a reuşit să treacă cu succes prin recesiunile anterioare. Pe unii s-ar putea să-i surprindă faptul că Netflix a urcat în clasament. Probabil că asistăm la rezultatul unui bottom fishing, investitorii de retail care au cumpărat în lunile de vară bucurându-se de câştiguri semnificative de atunci, conducerea firmei navigând în criza costului vieţii cu noi programe, abonamente cu suport publicitar şi măsuri drastice de partajare a parolelor", a mai spus Laidler.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰