Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incident de securitate la BNR. Datele cumpărătorilor de monede aniversare au apărut pe site-ul băncii

Mai multe persoane care aveau datele personale în baza de date a Băncii Naționale a României (BNR) au primit un mesaj din partea instituției prin care sunt anunțate că, în urmă cu puține zile, în urma lansării procesului de rezervare online pentru emisiunea numismatică cu tema 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii „Neptun”/a unei coli speciale, formată din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, a avut loc un incident care a generat încălcarea securității datelor cu caracter personal.

de Redactia Observator

la 12.11.2024 , 21:14

BNR arată că incidentul a fost cauzat de o eroare de procesare din partea BNR și a avut ca efect publicarea pe website-ul instituției, timp de aproximativ 1 oră, a informațiilor de identitate a utilizatorilor: nume și prenume, CNP, telefon, adresă e-mail, informații privind numărul de exemplare solicitate, sucursala de unde se dorea să achiziționeze produsul numismatic, dar și date de audit privind ora exactă a efectuării rezervării online, potrivit Profit.ro.

Reacţia BNR

"Am acționat cu rapiditate pentru a rezolva problema generată de publicarea eronată și vă asigurăm că au fost luate măsuri pentru a minimiza riscurile repetării unei astfel de acțiuni prin restricții suplimentare de control și expunere a accesului la datele cu caracter personal, context în care vă informăm și cu privire la faptul că încălcarea securității datelor dvs. cu caracter personal a fost notificată Autorității naționale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal (ANSPDCP), în conformitate cu prevederile art. 33 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)", se arată în mesajul preluat de Profit.ro.

Vezi și

"Ne dorim ca acest mesaj să constituie o avertizare cu privire la potențialele riscuri la care ați putea fi expus, precum recepționarea de mesaje nesolicitate sau utilizarea de către persoane neautorizate a acestor date în alte scopuri, atacuri de tip phishing (primirea de e-mailuri care par a fi de la instituții legitime - bănci, companii de utilități sau instituții publice – prin care să vi se solicite informații suplimentare sau acces la conturi personale) și vishing (apelarea telefonică de către persoane care pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și cerând informații suplimentare - parole, coduri PIN - sub pretextul unei "verificări"), și o conștientizare în vederea preîntâmpinării materializării acestora, astfel încât să aveți posibilitatea de a aprecia în deplină cunoștință de cauză anumite acțiuni nedorite și de a adopta măsuri de precauție suplimentare", adaugă BNR.

Pe acelaşi subiect

Monede din aur, lansate de BNR

Monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii "Neptun" sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Monedele din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii "Neptun" au putere circulatorie pe teritoriul României.

Potrivit BNR, colile speciale conţin fiecare câte patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei. Bancnotele sunt înseriate consecutiv şi au aceleaşi specificaţii tehnice ca bancnotele de circulaţie cu valoare nominală de 10 lei, relatează Agerpres.

Colile speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei, sunt introduse în plicuri de prezentare şi sunt însoţite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, precum şi seriile bancnotelor.

Tirajul maxim pentru moneda din aur cu tema 80 de ani de la desfăşurarea Operaţiunii "Neptun" este de 1.000 piese, iar pentru coala specială, formată fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 10 lei este de 5.000 exemplare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Incident de securitate la BNR. Datele cumpărătorilor de monede aniversare au apărut pe site-ul băncii