Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inflaţia a coborât, în luna mai, la 5,1%, de la 5,9% în aprilie, anunţă INSSE. Biletele de avion s-au scumpit cu 21%

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

de Redactia Observator

la 12.06.2024 , 11:14

Inflaţia a ajuns la 5,12%, cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, în condiţiile în care alimentele şi medicamentele s-au scumpit Inflaţia a ajuns la 5,12%, cel mai redus nivel din ultimii aproape trei ani, în condiţiile în care alimentele şi medicamentele s-au scumpit - Shutterstock

Surprinzător, statistica oficială, susţine că în mai, luna cu sărbătorile de Paşte, alimentele s-au ieftinit faţă de luna anterioară, facturile la gaze au scăzut, iar călătoriile cu maşina ne-au costat mai puţin. Nu şi cele cu avionul. Inflaţia anuală a coborât în luna mai la 5,1%, faţă de 5,9 cât era în aprilie, arată datele INS.  Preţurile alimentelor comparativ cu anul trecut au crescut în medie cu puţin peste 1%, dacă ne uităm la luna mai 2023.

În schimb, serviciile ne costă cu peste 9% mai mult faţă de anul trecut. Aici cel mai mare aport îl au serviciile poştale, pentru care plătim cu 26% mai mult faţă de mai 2023. Dar şi biletele de avion care s-au scumpit cu 21 de procente. Mai mult plătim şi pentru detergenţi şi medicamente. Sunt produse alimentare care totuşi s-au ieftinut faţă de anul trecut, chiar dacă per total alimentele costă mai mult. Făina, uleiul, untul şi zahărul s-au ieftinit cel mai mult faţă de mai 2023. Mai puţin plătim şi pentru facturile la gaze şi energie electrică.

"Indicele preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 99,89%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) a fost 7,6%", se arată în comunicatul INS.

Articolul continuă după reclamă

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2024 comparativ cu luna mai 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), a fost 5,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2023 - mai 2024) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2022 - mai 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,6%.

Pe acelaşi subiect

Alimentele şi medicamentele s-au scumpit

Mărfurile alimentare s-au scumpit în luna mai cu 1,24% faţă de luna mai 2023 şi s-au ieftinit cu 0,02% faţă de aprilie 2024. La această categorie cel mai mult s-au scumpit conservele din fructe, cu 10,01%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 0,59% faţă de aprilie 2024. Vinul s-a scumpit cu 8,82%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 0,96% faţă de aprilie 2024. Cel mai mult s-a ieftinit făina, cu 30,51%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi s-a ieftinit cu 1,22% faţă de aprilie 2024.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,38% în luna mai 2024 faţă de mai 2023 şi s-au ieftinit cu 0,37% comparativ cu aprilie 2024. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 24,15%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 0,12% faţă de aprilie 2024, dar şi detergenţii, cu 23,70%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 1,01% faţă de aprilie 2024. Cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 17,89%, în mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 7,95% faţă de aprilie 2024.

Serviciile s-au scumpit cu 9,29%, în luna mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 0,38% faţă de aprilie 2024. Aici cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 26,57%, în luna mai 2024 faţă de mai 2023, şi cu 0,26% faţă de aprilie 2024.

BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Avem o traiectorie descendentă a inflaţiei, ceva mai puţin pronunţată în proiecţia din februarie. Deci inflaţia se duce treptat, nu brusc, în jos şi undeva la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026, intră în bandă. Este ceva mai lentă decât am prognozat anterior şi această reducere a inflaţiei headline este determinată în principal de componenta inflaţiei de bază, CORE2 ajustat, ceea ce este bine. Arată că politica monetară funcţionează. Nu o ţinem nici foarte tare strânsă, dar nu îi dăm nici drumul prea tare ca să avem puseuri inflaţioniste. Încercăm acea combinaţie să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune", a spus Mugur Isărescu, în luna mai. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Inflaţia a coborât, în luna mai, la 5,1%, de la 5,9% în aprilie, anunţă INSSE. Biletele de avion s-au scumpit cu 21%