Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament

Publicat: 17.07.2015, 14:22.
Actualizat: 17.07.2015, 14:25

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal

Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal.

"Susținem relaxarea și simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicațiilor întregului set de măsuri fiscale și bugetare asupra construcției bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât și pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România și a legislației interne referitoare la disciplina financiar-bugetară", arată șeful statului în cererea de reexaminare.

Potrivit acestuia, punerea în aplicare a noului Cod fiscal "ar genera implicații majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale".

Reclamă

Iohannis susține că, potrivit evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, "punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare".

"O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc", arată președintele.

El spune că, "în absența unei ajustări negative de mare amploare pe latura cheltuielilor, cadrul fiscal-bugetar preconizat va fi incompatibil cu menținerea procesului de consolidare fiscală și cu respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu asumat de Guvern prin documentele oficiale de politică economică, respectiv prin Strategia Fiscal-bugetară 2015-2017 și prin Programul de Convergență 2015 — 2018".

Reclamă

"Cu alte cuvinte, prin noul Cod fiscal se va înregistra o abatere semnificativă de la cadrul de stabilitate și predictibilitate asumat prin tratatele europene și legislația internă. În acest sens, se cuvine a fi subliniată diferența majoră dintre un deficit bugetar neintenționat, ca efect al unei dinamici economice nefavorabile, și un deficit bugetar deliberat, așa cum este cazul scenariului actual de politică fiscal-bugetară", explică șeful statului în cererea de reexaminare.

Klaus Iohannis subliniază că "legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ", motiv pentru care "în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate".

"Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni", afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

Reclamă

În opinia sa, "bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă".

"Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare", precizează Iohannis.

Din perspectiva sustenabilități cadrului fiscal-bugetar, în legătură cu intrarea în vigoare a Codului fiscal în forma transmisă la promulgare, Iohannis semnalează "o serie de riscuri interne și externe": "în plan intern — riscurile și vulnerabilitățile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creștere economică nesustenabilă și dezechilibre masive în recesiune".

Reclamă

"Un alt risc este reprezentat de absența unei corelări necesare între prioritățile și politicile fiscale, pe de o parte, și prioritățile și politicile bugetare, pe de altă parte. O consecință a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi și neglijarea unor priorități bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creștere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017. Alte riscuri și vulnerabilități la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european și internațional actual, în care situația economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar piețele financiare globale pot resimți șocuri și căderi dintre cele mai puternice. În acest context, riscul de finanțare ar putea crește semnificativ", se arată în cererea de reexaminare.

Totodată, președintele semnalează că "promovarea unui model economic axat pe creșterea consumului în dauna investiților ar putea supralicita aportul consumului la creșterea economică și, în plus, ar putea afecta și competitivitatea și balanța externă a României".

"Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona euro. În eventualitatea și în funcție de amploarea materializării acestor riscuri, situația macroeconomică a României ar putea suferi o deteriorare apreciabilă și, posibil, de lungă durată, fapt ce ar atrage necesitatea unor ajustări costisitoare în plan fiscal-bugetar", afirmă președintele.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citește și
Iohannis, atac la USR: Criza politică nu e despre români, ci despre unii care au vrut să arate cât de importanţi sunt
Politic• acum o ora

recomandari pe a1.ro
El are 61 de ani, iar soția sa are 19. Motivul pentru care părinții tinerei au sunat la poliție când l-au văzut pe bărbatul cu 42 de ani mai în vârstă decât fiica lor

Klaus Iohannis, îndemn pentru români de la Bruxelles: "Mergeți și vă vaccinați, să terminăm odată cu pandemia"
Politic• acum 2 ore
Foto
Klaus Iohannis, îndemn pentru români de la Bruxelles: "Mergeți și vă vaccinați, să terminăm odată cu pandemia"
Klaus Iohannis, îndemn pentru români de la Bruxelles: "Mergeți și vă vaccinați, să terminăm odată cu pandemia"
Reclamă
Top știri
Lacrimi amare pentru mămica ucisă alături de trei copii, după o petrecere în pijamale. O caleaşcă trasă de cai albi a dus sicriul, în Anglia: ''Durerea este de nedescris''
1
Mapamond • ieri la 21:10

Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
2
Eveniment • ieri la 08:57

Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere

Georgiana, tânăra ucisă în Brăila, urma să nască peste două zile. Părinții fetei sunt devastatați de durere
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
3
Eveniment • pe 20.10 la 21:11

Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț

Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
O mamă singură a 9 copii a fost condamnată la moarte pentru posesie de metamfetamină, în Malaezia: „Justiția este oarbă"
4
Mapamond • pe 20.10 la 09:30

O mamă singură a 9 copii a fost condamnată la moarte pentru posesie de metamfetamină, în Malaezia: „Justiția este oarbă"

O mamă singură a 9 copii a fost condamnată la moarte pentru posesie de metamfetamină, în Malaezia: „Justiția este oarbă"
Filmul crimei din Brăila. Primele explicații ale ucigașului, după ce a omorât-o pe Georgiana, cumnata lui însărcinată
5
Eveniment • ieri la 19:06

Filmul crimei din Brăila. Primele explicații ale ucigașului, după ce a omorât-o pe Georgiana, cumnata lui însărcinată

Filmul crimei din Brăila. Primele explicații ale ucigașului, după ce a omorât-o pe Georgiana, cumnata lui însărcinată
RECOMANDĂRI
Alertă la spitalul din Târgu Cărbuneşti, pacienții au rămas fără oxigen. A fost activat Planul Roșu de intervenţie
Sanatate • la 08:22
Update

Alertă la spitalul din Târgu Cărbuneşti, pacienții au rămas fără oxigen. A fost activat Planul Roșu de intervenţie

Este alertă la spitalul din Târgu Cărbunești, după ce instalaţia de oxigen s-a oprit, în urma unei defecțiuni....

Alertă la spitalul din Târgu Cărbuneşti, pacienții au rămas fără oxigen. A fost activat Planul Roșu de intervenţie
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila
Politic • la 07:38

Ministrul Sănătății explică cum va fi folosit certificatul verde, începând de luni. Nunțile, botezurile și alte evenimente, interzise

Alec Baldwin a împușcat mortal o femeie, în timpul filmărilor pentru "Rust". Actorul a tras cu o armă de recuzită
Extern • la 06:38
Video

O bătrână din Bârlad a mers să se vaccineze în ziua în care a împlinit 100 de ani. Medicii şi asistentele au aşteptat-o cu un tort
Social • la 08:13

PARTENERI
Valentina Pelinel, primele declarații după ce a fost filmată în cârje. Ce i s-a întâmplat soției lui Cristi Borcea: „Soțul mi-a adus cei mai buni specialiști”
spynews.ro

Ce i-a spus Reghe soției despre iubită. Anamaria Prodan rupe tăcerea: „Mă simt foarte trădată„
libertatea.ro
Ce i-a spus Reghe soției despre iubită. Anamaria Prodan rupe tăcerea: „Mă simt foarte trădată„
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 23 octombrie 2021. Gemenii pun multă presiune pe ei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

Ultima oră! A murit Gelu Tofan
gandul.ro
Ultima oră! A murit Gelu Tofan
FOTO. Cât de frumoasă este Ioana Țiriac, unica fiică a miliardarului Ion Țiriac! Cum i-a captat atenția Simonei Halep
prosport.ro

Imaginea dezolantă a cimitirelor sufocate în urma valului de decese COVID. “Solicitările la pompe funebre au crescut cu 40-50% față de anul trecut” FOTO
Ziare.com

Anamaria Prodan și-a ales cel mai temut avocat pentru divort. E cunoscut pentru că a golit contul unui milionar la partaj
redactia.ro

O mai știi pe Kassandra? Coraima Torres, care impresiona cu aparițiile diafane, își arată trupul plin de mușchi pe internet
tvhappy.ro

Cum se împarte averea! Câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
GSP

RAR avertizează: Nu se poate iarna cu cauciucuri all season! Vor fi sancțiuni grele
money.ro

„Nu mai e loc de împăcare”. Anamaria Prodan îl face praf pe Laurenţiu Reghecampf. Cum a umilit-o antrenorul
as.ro

Cătălin Moroșanu, reacție nervoasă după ce polițiștii l-au lăsat fără permis. „Mă duc la Mănăstirea Bârsana, să fac un pomelnic pentru ei!”

Ce reprezintă barele de semnal de pe telefon, de fapt. Misterul a fost elucidat de un expert
UseIT

BIANCA IACOB

Dupa noi, gunoiul

O campanie de
Bianca Iacob
Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor
După noi, gunoiul • ieri la 19:45
Exclusiv

Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor

Am otrăvit fântânile, râurile şi lacurile şi apa curată a ajuns un lux. Gunoaiele de la suprafaţa murdăresc pământul din...

Bem apă otrăvită cu substanțe care nu se distrug nici prin fierbere. Cum ajunge mizeria din adâncuri pe mesele românilor
De patru ani, într-o pădure din România stă ascunsă o bombă ecologică. A otrăvit totul în jur şi a ajuns la fântânile oamenilor
După noi, gunoiul • pe 14.10 la 20:01
Video

De patru ani, într-o pădure din România stă ascunsă o bombă ecologică. A otrăvit totul în jur şi a ajuns la fântânile oamenilor

De patru ani, într-o pădure din România stă ascunsă o bombă ecologică. A otrăvit totul în jur şi a ajuns la fântânile oamenilor
Un sat cu 3.000 de locuitori dă o lecţie României despre reciclare. Totul a început după ce primarul, în funcție de un deceniu, a făcut educaţie din poartă în poartă
După noi, gunoiul • pe 07.10 la 19:55
Exclusiv

Un sat cu 3.000 de locuitori dă o lecţie României despre reciclare. Totul a început după ce primarul, în funcție de un deceniu, a făcut educaţie din poartă în poartă

Un sat cu 3.000 de locuitori dă o lecţie României despre reciclare. Totul a început după ce primarul, în funcție de un deceniu, a făcut educaţie din poartă în poartă
Ministrul Mediului, critici dure la adresa Gărzii de Mediu după dezvăluirile Observator. Reacţia lui Tanczos Barna: "Să-i conducem frumos afară din apele teritoriale ale României"
După noi, gunoiul • pe 05.10 la 16:28

Ministrul Mediului, critici dure la adresa Gărzii de Mediu după dezvăluirile Observator. Reacţia lui Tanczos Barna: "Să-i conducem frumos afară din apele teritoriale ale României"

Ministrul Mediului, critici dure la adresa Gărzii de Mediu după dezvăluirile Observator. Reacţia lui Tanczos Barna: "Să-i conducem frumos afară din apele teritoriale ale României"
Vezi toate stirile
Observator de bine
Greta Gavrilă
Observator de bine • ieri la 22:39
Video

Observator de bine, 21 octombrie 2021. Topul celor mai bune 100 seriale din istorie

Observator de bine, 21 octombrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 21 octombrie 2021. Topul celor mai bune 100 seriale din istorie
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 20.10 la 21:53
Video

Observator de bine, 20 octombrie 2021. Băiețel de 12 ani din București, sărbătorit de poliție de ziua lui

Observator de bine, 19 octombrie 2021. Tricou cu autograful lui Lionel Messi, cadou pentru Papa Francisc
Observator de bine • pe 19.10 la 21:12