Jobul cu salariu de 3.200 de euro pe lună, dar nimeni nu îl mai vrea. Tinerii fug de această profesie
Un domeniu esențial pentru buna funcționare a statului croat se confruntă cu o problemă tot mai gravă: tinerii nu mai sunt interesaţi să lucreze aici, iar cei care rămân sunt tot mai în vârstă, în ciuda creșterilor salariale semnificative din ultimii ani.
Justiția din Croația nu mai găsește suficienți magistraţi, deși salariile au crescut semnificativ în ultimii ani. Un judecător de primă instanță câștigă în prezent în jur de 3.200 de euro pe lună, însă profesia nu mai este atractivă pentru tinerii juriști.
În prezent, în Croația sunt 1.669 de judecători, iar vârsta medie este de 54 de ani. Mai mult, 35% dintre judecători au între 60 și 70 de ani, față de aproximativ 15% în urmă cu un deceniu. În schimb, ponderea celor cu vârste între 30 și 40 de ani a scăzut de la 13-14% la doar 6-7%.
Se simplifică regulile de angajare
Autoritățile încearcă acum să atragă noi candidați. Din 1 septembrie, regulile pentru ocuparea funcției de judecător vor fi simplificate, iar mai multe categorii de juriști vor putea candida, scrie Blic.
Până acum, după facultatea de drept, stagiul de pregătire și examenul de barou, candidații trebuiau să lucreze ca și consilieri în instanță sau în parchet, să urmeze timp de un an Școala Națională și să treacă examenul final. Această etapă suplimentară nu va mai fi obligatorie.
Astfel, pentru posturile de judecător vor putea candida procurori, avocați, notari, consilieri ai instanțelor și parchetelor, dar și avocați stagiari cu cel puțin doi ani de experiență. Vor fi eligibili și alți juriști care au lucrat cel puțin patru ani în domeniul juridic după promovarea examenului profesional.
Salarii de mii de euro, dar posturile rămân neocupate
Problema este că nici măcar salariile mai mari nu reușesc să-i convingă pe tineri să aleagă această carieră. Anul trecut, autoritățile croate au scos la concurs 174 de posturi pentru stagiari, însă au fost ocupate doar 78.
Un stagiar câștigă în prezent aproximativ 1.400 de euro pe lună. Pentru un judecător de primă instanță, salariul ajunge la aproximativ 3.200 de euro, în timp ce în urmă cu zece ani era de 1.400 de euro, iar judecătorii instanțelor superioare ajung la aproximativ 4.200 de euro.
Pe lângă salariu, judecătorii beneficiază și de prime de sărbători, bani pentru vacanță, cadouri pentru copii, controale medicale și decontarea transportului.
