Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jumătate dintre români şi-au restrâns cheltuielile în 2022 din cauza inflaţiei. Cât economisesc în medie pe lună

Aproape jumătate (47%) dintre români şi-au restrâns cheltuielile în ultimul an din cauza creşterii preţurilor, iar un sfert strâng bani pentru educaţie şi pregătire profesională, relevă studiul "Money Matters", realizat anual de Erste Group, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.09.2022 , 16:43

Jumătate dintre români şi-au restrâns cheltuielile în 2022 din cauza inflaţiei. Cât economisesc în medie pe lună Jumătate dintre români şi-au restrâns cheltuielile în 2022 din cauza inflaţiei. Cât economisesc în medie pe lună - Profimedia

Conform sursei citate, românii şi-au adaptat comportamentele financiare în contextul creşterii accelerate a inflaţiei, a preţurilor şi a tarifelor la utilităţi din ultimele luni. Datele cercetării relevă că 77% dintre intervievaţi strâng bani, în prezent, pentru potenţiale urgenţe şi cheltuieli neprevăzute, în timp ce 74% economisesc pentru a avea o rezervă de bani pentru sine sau pentru familie, ambele motive în creştere cu 8 puncte procentuale faţă de anul trecut.

Cel mai mare avans în rândul motivelor pentru care românii pun bani deoparte îl are însă dorinţa de a investi în educaţie şi pregătire profesională, 25% indicând această schimbare de mentalitate, cu 9% mai mult decât în 2021.

"Schimbarea a fost mereu o constantă în viaţa noastră, a românilor, mai ales în ultimii 30 de ani. Fie că vorbim de schimbarea de regim din '89, tranziţia spre economia de piaţă, aderarea la structurile euro-atlantice, criza financiară, pandemia, războiul de la graniţe, schimbările ne-au marcat permanent existenţa. Şi ne-au insuflat o capacitate extraordinară de rezilienţă şi adaptare.

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul acestor ani, cel mai important imbold s-a dovedit a fi încrederea că putem merge înainte, că putem avea o viaţă mai bună indiferent de provocări. Am învăţat cu toţii, pe parcurs, că ai nevoie întotdeauna de un partener - personal, profesional sau financiar. Angajamentul nostru este că vom fi partenerul românilor şi pentru schimbările pe care vor să le facă în viaţa lor în contextul noilor realităţi geopolitice, economice şi sociale", a declarat Ionuţ Stanimir, Director Marketing & Comunicare, BCR.

Pe acelaşi subiect

Românii economisesc, în medie, 351 lei pe lună

Studiul Money Matters a fost realizat la cererea Erste Group şi a vizat ţările din Europa Centrală şi de Est - Austria, Ungaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, România şi Serbia. Cercetarea a avut loc în lunile iunie şi iulie 2022, pe un eşantion de 507 de persoane, reprezentativ la nivelul populaţiei bancabile, cu vârsta de peste 15 ani. Datele studiului au mai scos în evidenţă faptul că românii economisesc, în medie, 351 lei pe lună, cu 42 de lei mai mult decât în 2021. Doar 33% pun bani deoparte pentru bătrâneţe. Aproximativ 64% dintre români declară că au fost afectaţi de inflaţie, iar 38% cred că situaţia lor financiară s-a deteriorat în ultimul an, dublu faţă de 2019.

Totodată, 48% se bazează pe familia lor şi prieteni atunci când vor sfaturi despre economii şi investiţii, iar 19% chiar pe informaţiile din Social Media. Circa 61% dintre respondenţi consideră că educaţia financiară intră în atribuţiile şcolii şi ale altor instuţii de învăţământ, 56% cred că este responsabilitatea părinţilor şi a familiei, iar 45% o plasează asupra băncilor şi altor instituţii financiare.

Din 2016, BCR, prin Şcoala de Bani, a oferit cursuri de educaţie financiară pentru mai bine de 500.000 de români, din care 50.000 în primele şase luni ale acestui an. În ultimul an, BCR a promovat intens campanii de informare şi educaţie, în dauna celor comerciale, urmărind să ofere românilor idei şi resurse practice pentru contextul dificil al momentului.

Ultima campanie a fost lansată în septembrie 2022 şi îi invită pe români să reflecte care sunt schimbările de care au nevoie pentru a face face faţă, la rândul lor, schimbărilor din jur. Şi, mai ales, ce pot face bine din punct de vedere financiar, pe termen scurt sau lung, alături de un partener de încredere. Conform cercetării, principala regulă de împărţire corectă a bugetului este 50% pentru cheltuieli uzuale, 30% pentru dorinţe şi 20% pentru economii şi investiţii.

"24H - amână achiziţia unui lucru cel puţin 24 de ore pentru a te asigura că ai nevoie de el; Fă-ţi fondul de urgenţă - fă-ţi un fond de rezervă, unde trebuie strânse între 3-6 salarii lunare; Ia în calcul Factorul Latte - o radiografie a costului mare dat de cheltuielile mici, repetitive: o cafea, un pachet de ţigări, o cursă de taxi sau de Uber, o trotinetă electrică; Cere sfatul specialiştilor - o regulă de o aplicat în toate domeniile din viaţa noastră: de la finanţe, la medicină, la construcţii, până la educaţie financiară, dacă nu vrem să pierdem bani; Asigurarea de viaţă - pentru câţiva lei pe lună, îţi poate acoperi, la necaz, sănătatea, veniturile sau pierderea jobului; Nu te îndatora mai mult de 50% din venituri - gradul optim de îndatorare este între 30% şi 50% din venituri, indiferent de originea împrumuturilor - bancă, prieteni sau din alte surse; Analizează bine dacă eşti pregătit pentru un credit - recomandăm oamenilor chiar câteva luni de antrenament (6-12 luni), în care să observe cum arată viaţa lor fără banii de rată dispăruţi din peisaj", se numără printre sfaturile experţilor băncii.

De asemenea, taxele la stat ar trebui plătite în perioadele de reduceri de la începutul anului, astfel se va putea economisi până la 10% din valoarea lor. Facturile trebuie plătite la timp pentru a evita strângerea penalităţilor.

"Nu te grăbi la prima ofertă atunci când îţi doreşti să achiziţionezi electrocasnice sau electronice noi; urmăreşte produsul, compară preţurile, aşteaptă reducerile, vei face garantat reduceri substanţiale la astfel de achiziţii; utilizează becuri LED în casă, deşi mai scumpe, ţin mai mult şi pot economisi până 90% din energia electrică consumată pentru iluminat şi până la 15-20% din factură; închide apa atunci când nu o foloseşti efectiv, inclusiv între reprizele de spălat pe mâini, dinţi, bărbierit, corp, vase, doar aşa vei face economii de până la 6 litri pe minut; montează contoare la apă şi robineţi la calorifere", sunt alte sfaturi de la BCR.

Totodată, specialiştii băncii recomandă reanalizarea abonamentele la cablu, internet, telefonie şi platforme de streaming, rezervarea vacanţelor din timp, cu 6-8 luni înainte, folosirea transportului public, în dauna maşinii personale, utilizarea unei liste de cumpărături. Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Jumătate dintre români şi-au restrâns cheltuielile în 2022 din cauza inflaţiei. Cât economisesc în medie pe lună