Video Lapte mai scump din cauza războiului. Creşterea preţurilor, resimţită deja în alte ţări, ar putea afecta curând România
Războiul scumpeşte şi laptele. După combustibili, grâu şi ulei, lactatele ar putea costa mai mult în curând. Piaţa globală este deja afectată de sistarea exportului de cereale şi uleiuri din Ucraina şi Rusia, aşa că specialiştii se aşteaptă ca acestea să se reflecte şi în preţul laptelui şi al produselor din lapte.
Preţul laptelui este în creştere, iar specialiştii în domeniu spun că în perioada următoare ar putea exista şi alte scumpiri, în contextul războiului din Ucraina. Rusia şi Ucraina sunt unii dintre cei mai mari exportatori de îngrăşăminte şi cereale, iar asta se resimte în ceea ce priveşte, de exemplu, producţia de lapte.
Citește și: Tipuri de alimente care scad tensiunea arterială: ce fructe și legume e recomandat să consumi
Avertismentul unui mare exportator de lapte
Unul dintre cei mai mari exportatori de lapte din lume, din Noua Zeelandă, avertizează că în perioada următoare vor fi, cu siguranţă, creşteri de preţ. În ţările arabe se simte deja o criză a alimentelor, iar cele mai multe dintre guverne încearcă să-şi ia măsuri de precauţie. Unele sunt reprezentate de crearea unor stocuri de cereale şi ulei sau diminuarea exportului de produse derivate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰