Observator » Ştiri economice » "Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram

Video "Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram

Diana Severin | Timp citire: 3 minute
Publicat la 30.08.2026, 20:09 | Modificat la 30.08.2026, 20:09

Imagini deplorabile vin tocmai din patria lubeniței, din Dolj, unde tone de pepeni ajung să se strice pe câmp. Recolta a fost bogată, dar fermierii nu mai găsesc cumpărători, nici măcar după ce au tăiat drastic prețurile în ultimele săptămâni. Dacă nici cu 50 de bani pe kilogram nu scapă de ei, preferă să-i lase să devină îngrășământ.

"Tone, tone. Zeci de tone de pepeni. Și nu este singurul câmp abandonat, pe tot câmpul este la fel", explică agricultorii.

În Călărași, județul Dolj, de jur împrejur, cât vezi cu ochii, sunt câmpuri întinse pline cu pepeni copți, lăsați să se strice sub soarele arzător. Agricultorii se plâng că nu mai găsesc cumpărători dispuși să plătească măcar cât să își acopere cheltuielile cu recoltatul.

"Munca noastră, uite! Bani cheltuiți aici", mai spun aceștia.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cultura din acest an a fost una scumpă. Investițiile au fost uriașe, pentru fiecare hectar de pepeni. De la semințe la tratamente, de la irigații la motorină, toate s-au scumpit. Cea mai mare problemă rămâne, însă, mâna de lucru.

"Nu prea se mai discută pe o zi. În câteva ore 200 de lei. Că a încărcat 20 tone, că a încărcat o dubă, tot banii ăia sunt și vă dați seama. Țigări și mâncare și băutură. E o cheltuială imensă", spune Ionel Ciucă, cultivator de pepeni.

Pe acelaşi subiect

Preţul kilogramului de pepene a coborât sub un leu

Iar când prețul kilogramului de pepene a coborât sub un leu, fiecare zi de recoltare a devenit, automat, o pierdere.

"Nu a avut preț. A fost de 50 de bani kilogramul și ca să culegi o remorcă de lubeniță trebuie să ai 4 inși. Și 10 milioane nu iei pe ei. Și mai bine am abandonat", spune Florina Onțel, cultivator de pepeni.

Mulți producători se plâng că nu au acces direct în piețe.

"Stăm așa cu ei pe aici. Stăm o zi, două, și nu prea ne ajută."

"60 de bani, 50 de bani. Nu se vinde."

"Am rămas mai mult în pagubă așa. La prețul ăsta, ce să facem."

"Producție mare, cerere mică. Nu sunt asociații de crescători de pepeni să poți să depozitezi marfa. E o marfă perisabilă care te obligă să o dai de pomană", spun producătorii.

Nu doar pepenii se vând tot mai greu

Iar probleme nu sunt doar la pepeni. Vinetele, ardeii și chiar și leguma de bază a românului, cartofii, se vând tot mai greu, deși prețurile au scăzut în vârf de sezon.

Reporter: "Sunt pe pierdere?"

Lucian Cîrciumaru, inginer agricol: "Toată lumea. Nimeni nu a câștigat anul ăsta. Toată lumea pe pierdere. Oamenii sunt super dezamăgiți."

Fără irigații, fără cooperative și fără soluții de depozitare, de pomană ne batem cu pumnii-n piept că am fost, o dată, grânarul Europei. Avem al șaselea cel mai mare potențial agricol din Uniunea Europeană, dar producem din agricultură doar 5 procente din PIB, cu peste 20 la sută din forța de muncă a țării.

Diana Severin

Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public.

Like