Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Meseriile profitabile din România care nu necesită studii superioare

Ai carte, dar nu întotdeauna ai parte de un salariu pe măsură! În România, un proaspăt absolvent de facultate câştigă, în medie, două mii de lei lunar. De 4-5 ori mai puţin decât un frizer, o manichiuristă sau un somelier.

de Redactia Observator

la 20.06.2018 , 14:23

Ai carte, dar nu întotdeauna ai parte de un salariu pe măsură! În România, un proaspăt absolvent de facultate câştigă, în medie, două mii de lei lunar. De 4-5 ori mai puţin decât un frizer, o manichiuristă sau un somelier. Aşa se face că tot mai mulţi tineri renunţă la studiile superioare: doar 20% dintre angajaţi au terminat o facultate. 

La 30 de ani, Claudiu şi-a petrecut jumătate din viaţă în saloanele de înfrumuseţare. Facultate nu a făcut, pentru că, spune el, în meseria sa contează mai puţin studiile şi mai mult experienţa. Şi-a început cariera de hair-stylist la Roma, iar acum lucrează într-unul dintre cele mai mari saloane din Capitală. 

"Nu s-a simţit niciodată lipsa studiilor, pentru că de îndată ce tu faci ceea ce-ţi place, nu văd de ce să simţi", spune Claudiu.

Tinerii români preferă meseriile bănoase în dauna studiilor superioare | Sursa: Observator
Vezi și

Nu a simţit nici lipsa banilor, pentru că salariul lunar îi este aproape dublat de bacşiş. 

"Sunt stilişti în România care pot câştiga între 2 mii şi 9 mii de lei, adică vorbesc tips, cu salariul la un loc", dezvăluie Claudiu.

Dacă un hair-stylist din Capitală primeşte lunar între 500 şi 2.000 de euro, în funcţie de experienţă şi de numărul de clienţi,  o manichiuristă câştigă între 400 de euro şi 1.600 de euro. 

Un job la fel de profitabil este şi cel de somelier. Georgiana, de exemplu, a urmat doar un curs de calificare şi a ajuns la venituri la care mulţi tineri cu studii superioare nici nu visează. 

"Salariul de bază a fost undeva la 3-4 mii de lei. Cu tot cu evenimente şi cu salariul de bază, cum ar veni, ajunge şi până la două mii de euro", spune Georgiana.

"S-ar putea ca nu o facultate să fie răspunsul la absolut orice şi pentru absolut toată lumea. E nevoie şi de oameni, meseriaşi buni, dar şi de oameni cu studii superioare care devin şi ei specialişti foarte buni", explică Oana Datki, specialist în recrutare.

Studiile de piaţă arată că cele mai bănoase joburi pentru care nu ai nevoie de facultate sunt cele de sudor, faianţar, electrician şi instalator. Meseriaşii ajung să câştige şi peste o mie de euro lunar.

Şi pentru Petrică cea mai bună şcoală a fost... practica la locul de muncă. Acum, câştigă 2.500 de lei pe lună din montarea sistemelor pentru termoizolarea clădirilor. Are şi un mesaj pentru cei plecaţi în străinătate. 

"Să vină înapoi să lucreze, că se câştigă destul de bine în ţară", spune Petrică.

Doar 20 la sută din populaţia ocupată a ţării are studii superioare, potrivit ultimelor statistici. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Meseriile profitabile din România care nu necesită studii superioare