Video Motivul pentru care un litru de motorină ar putea depăşi 8 lei. Jumătate din cantitatea consumată de români e din import
Românii nu vor fi afectaţi de criza de motorină din Europa ne dau asigurări autorităţile. Dar asta nu ne scuteşte de noi explozii ale preţurilor la pompă, spun specialiştii care se aşteaptă ca litrul să depăşească în curând pragul de opt lei.
Cantităţi tot mai mici de carburant ajung din Statele Unite ale Americii în Europa. Numai în această lună, importurile s-au înjumătățit, de la 11 milioane de barili la 6 milioane de barili.
Eugenia Gușilov, expert energie: În perioada următoare nu vom mai putea să ne bazăm pe acest combustibil care venea din America, de aici vine dificultatea. O parte din rafinăriile din America intră în mentenanţă.
Jumătate din cantitatea de motorină consumată e din import
Pe de altă parte, mare parte a celorlați furnizori ai Europei, din zona Orientului Mijlociu și Asiei, au fost nevoiți să ocolească Capul Bunei Speranțe din cauza atacurilor rebelilor, ceea ce a adăugat întârzieri mari. Problemele de aprovizionare din Europa ar putea afecta şi România. Mai ales că jumătate din cantitatea de motorină consumată vine din import.
- Carburanţii s-au scumpit din nou. Cât va costa în curând litrul de motorină, potrivit experților în energie
- Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 26 februarie 2024. Sunt în creştere cu 2 bani pe litru, faţă de...
- Carburanţii s-au scumpit din nou. Cât a ajuns să coste un plin: explicaţia din spatele majorării preţurilor
Mădălina Chiţac, reporter Observator: Motorina costă acum între 7,5 lei şi 7,7 lei pe litru. În ultimele 30 de zile, preţul a crescut cu aproape 5%, ceea ce înceamnă că pentru un plin plătim în medie cu 17 lei mai mult decât luna trecută.
Şofer: Mari, pentru puterea noastră de cumpărare în România, preţurile sunt destul de mari. Pe guvernanţii noştri nu-i interesează de noi şi ne cresc accizele încontinuu.
Şofer: Au crescut în câteva zile. Sâmbătă era 7,40 şi acum s-a făcut 7,60.
Litrul de motorină ar putea depăşi chiar pragul de 8 lei
Reporter: Cât cheltuiţi pe lună pentru carburant?
Şofer: Undeva la 1.500 de lei. Din ce în ce mai scump.
Reporter: La cât credeţi că ajunge litrul de carburant?
Şofer: Cred că o să ajungă pe la 8 lei în situaţia asta, da să vedem când.
În curând s-ar putea întâmpla asta, spun analiştii. Litrul de motorină ar putea depăşi chiar pragul de 8 lei.
Gabriel Biriş, analist economic: Peste presiunea pieţei, vine şi presiunea legislativă. Am avut majorare de acciză de la 1 ian, a crescut preţul. Vom avea încă o majorare de la 1 iulie, va creşte preţul. Avem impozit suplimentar pentru companiile din sectorul petrol şi gaze. Din preţul la pompă astăzi, în România, cam 50% sunt taxe.
Barilul de petrol a ajuns să coste aproximativ 370 de lei
Barilul de petrol a ajuns să coste aproximativ 370 de lei. La fel era şi în mai anul trecut, doar că atunci carburanţii se vindeau cu 6,5 lei.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Nu sunt semnale legate de probleme în zona de aprovizionare cu carburanţi. Gestionăm un stoc de urgenţă cu astfel de carburanţi. Deci, în măsura în care vor exista semnale, vom avea şi un plan de măsuri în acest sens.
Eugenia Gușilov, expert energie: Importăm 70% din ţiţeiul care ne trebuie. Avem, din punctul acesta de vedere, o expunere. Dar avem şi o necunoscută. Nu ştim care sunt stocurile pe care deja le au companiile şi rafinăriile din România.
România consumă anual în jur de patru miliarde de litru de motorină. Din această cantitate, reuşim să producem doar jumătate, la Petromidia, Petrobrazi şi Petrotel.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰