Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Motorina rusească, sancționată de UE. Comisia Europeană vrea impunerea unui plafon de 100 de dolari pe baril

Comisia Europeană vrea ca UE să stabilească un plafon de 100 de dolari pe baril pentru produsele petroliere din Rusia, cum ar fi motorina. De asemenea, este luat în calcul și un plafon de 45 de dolari pe baril pentru produse reduse, cum ar fi păcura, au declarat joi oficiali comunitari citați de Reuters. Propunerea a fost trimisă joi guvernelor din țările membre, ai căror reprezentanți o vor discuta vineri după-amiază, în vederea unui acord înainte ca plafonarea prețului la produsele petroliere rusești importate să intre în vigoare la 5 februarie, în conformitate cu acordul semnat de țările G7.

de Redactia Observator

la 27.01.2023 , 13:43

Motorina UE vrea să impună un plafonul de 100 de dolari pentru barilul de motorină rusească - Profimedia

Plafoanele de preț impuse de G7 (Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Italia, Franța și Germania) și UE au fost adoptate pentru a reduce capacitatea Moscovei de a-și finanța războiul din Ucraina. Oficiali din grupul celor şapte state puternic industralizate au convenit că vor revizui preţul la care sunt plafonate exporturile de petrol ale Rusiei în luna martie, mai târziu decât era programat iniţial, în ideea de a avea mai mult timp pentru a evalua piaţa după ce mai multe plafoane vor fi impuse pentru produsele petroliere rafinate ruseşti, a anunţat vineri Trezoreria americană, informează Reuters.

Cum funcționează plafonarea prețului pentru petrolul rusesc?

Economiile din G7, Uniunea Europeană şi Australia au convenit la data de 5 decembrie 2022 să interzică companiilor occidentale să furnizeze servicii de asigurări, finanţare şi brokeraj pentru navele care transportă ţiţei rusesc la un preţ mai mare de 60 de dolari per baril, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei.

Articolul continuă după reclamă

Coaliţia intenţionează ca, începând cu data de 5 februarie 2023, să impună alte două plafoane vizând produsele petroliere ruseşti, unul pentru produse care se vând la un preţ mai mare decât ţiţeiul, cum este de exemplu motorina, şi unul pentru produse care se vând la un preţ mai mic decât ţiţeiul, cum este păcura.

Pe acelaşi subiect

"Adjuncţii au convenit că această abordare va calibra mai bine politica privind plafonul de preţ pentru produsele rafinate, având în vedere intervalul mare de preţuri de pe piaţă la care aceste produse se tranzacţionează", a precizat Trezoreria americană într-un comunicat de presă publicat după ce adjunctul secretarului Trezoreriei americane, Wally Adeyemo, a avut o întâlnire virtuală cu oficialii din cadrul coaliţiei.

Iniţial, statele din G7 intenţionau să revizuiască plafonul de preţ pentru petrolul rusesc undeva în luna februarie, la două luni după implementare. Oficialii Trezoreriei americane au spus că plafonul de preţ are două obiective: diminuarea veniturilor Rusiei prin forţarea unor reduceri semnificative pentru petrolul rusesc cumpărat de consumatori mari precum China şi India, precum şi asigurarea unei bune aprovizionări a pieţelor petroliere mondiale.

"Atât timp cât plafonul de preţ continuă să îndeplinească obiectivele coaliţiei, adjuncţii au convenit să deruleze o revizuire a nivelului plafonului de preţ în luna martie", se arată în comunicatul Trezoreriei americane.

Potrivit sursei citate, prelungirea până în luna martie permite coaliţiei să evalueze evoluţiile pe pieţele mondiale după implementarea plafoanelor privind produsele rafinate şi de asemenea să fie informată cu privire la analiza tehnică efectuată de UE cu privire la plafonul preţului ţiţeiului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri economice » Motorina rusească, sancționată de UE. Comisia Europeană vrea impunerea unui plafon de 100 de dolari pe baril