Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nivelul de activitate al sistemului bancar este scăzut

Afirmația îi aparține lui Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-o conferință de specialitate.

de Redactia Observator

la 09.06.2015 , 07:59

Afirmația îi aparține lui Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-o conferință de specialitate. 

"Sistemul bancar este bine capitalizat, are lichiditate, nivelul de activitate este scăzut. Trebuie relansată creditarea. Asta presupune și o evoluție în economia reală, o evoluție și o adaptare a băncilor, trebuie să se apropie unele de altele", a spus Olteanu.

El a precizat că nivelul dobânzilor va evolua în funcție de evoluția pieței monetare.

Articolul continuă după reclamă

"Există lichiditate pe piață. Sigur că nivelul dobânzilor va evolua în funcție de evoluția pieței monetare. Vedem care va fi inflația pe termen mediu și lung, care vor fi așteptările inflaționiste, evoluția economiei", a arătat viceguvernatorul BNR.

Pe de altă parte, Olteanu a arătat că investitorii s-au obișnuit cu declarațiile politice și că în România nivelul de zgomot este mai mare decât în țările nordice.

"Declarațiile politice din România de multă vreme nu mai sunt considerate de investitori ca o criză politică pentru că și dumnealor s-au obișnuit că în România nivelul de zgomote este un pic mai mare decât în țările nordice. Noi nu putem să pledăm decât pentru stabilitate. Stabilitatea financiară presupune și o direcție consistentă și coerentă a guvernării, de către cei aleși", a spus Olteanu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri economice » Nivelul de activitate al sistemului bancar este scăzut