Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noua formulă de calcul a salariului minim. Din ianuarie ar putea ajunge la 4.200 de lei brut

Salariul minim creşte de la 1 iulie. 1,5 milioane de angajaţi vor primi cu 200 de lei mai mult decât până acum. Decizia a fost luată la Guvern, în urma negocierilor cu sindicatele şi patronatele. 

de Redactia Observator

la 23.05.2024 , 19:24

35% dintre angajaţii din România sunt plătiţi cu salariul minim. Din 1 iulie, ei vor primi peste 2.300 de lei net, cu 228 de lei mai mult. Suma include facilitatea de 200 de lei scutiţi de taxe. Următoarea creștere ar trebui să aibă loc de la 1 ianuarie, pe noua formulă de calcul.

Salariul minim va ţine cont de productivitatea muncii sau inflaţie

Salariul minim nu va mai fi stabilit doar prin negocieri, ci se va ţine cont de productivitatea muncii la nivel naţional, de inflaţie, dar şi de salariul mediu. Leafa va creşte conform unui calendar bine stabilit, primiute Ministerul Muncii, aşadar va exista şi predictibilitate pentru mediul de afaceri.

Vezi și

De exemplu, dacă se va respecta această formulă, din ianuarie, salariul minim brut va ajunge la 4.200 de lei, adică jumătate din salariul mediu brut. Creșterea salariului minim aduce câștiguri semnificative și pentru bugetul de stat. La fiecare 100 de lei pe care antreprenorul îi plăteşte în plus, Guvernul ia 42 de lei. 

Pe acelaşi subiect

Marcel Ciolacu: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, după Consiliul Tripartit, că de la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Şeful Execitivului mai anunţă că vor menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe.

"De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut. Totodată, vom menţine până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe. Suntem în direcţia corectă către implementarea salariului minim european", a anunţat premierul, într-o postare pe Facebook. Premierul Marcel Ciolacu precizează că aceasta este decizia luată astăzi, alături de sindicate şi patronate, în Consiliul Tripartit.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Noua formulă de calcul a salariului minim. Din ianuarie ar putea ajunge la 4.200 de lei brut