Video Nu au avut căldură, dar au de plătit o factură de 23.000 de lei. Paradox într-un bloc din Bucureşti
Şi îngheţaţi în case şi cu banii luaţi. Sunt mii de familii în Bucureşti şi nu numai, care de zile, chiar săptămâni întregi, se încălzesc la aragaz, aeroterme sau reşou, fiecare cum poate. Şi cu toate astea, facturile care au venit sunt foarte mari.
Vorbim acum cu domnul Ion Ioneşti, preşedinte de bloc în Bucureşti. În primul rând vreau să vă întreb, în ce situație sunteți acum, dacă aveți căldură? Pentru că am înțeles că și acolo în bloc la dumneavoastră au fost probleme cu încălzirea.
Am avut probleme toată luna decembrie, avem probleme și acum. Chiar zilele astea ne-am interesat în mod mai detaliat ce se întâmplă. Ni s-a spus că suntem arondați la CET Sud și de acolo vine foarte greu. Până acum eram arondați la o centrală termică din apropiere, era mai aproape, aveam agentul termic mai bun. Acum de o lună și ceva nu mai avem căldură în principal, nu avem mai deloc, iar apa caldă când și când și aia aproximativ caldă.
Fără căldură, dar cu facturi mai mari
Cum arată facturile în decembrie față de lunile trecute, față de noiembrie, față de anii trecuți când erați arundați la acelălalt CET?
Față de anul trecut, factura este mult mai mare, dar nemulțumirea noastră și a locatariilor este faptul că nu avem și totuși factura este foarte mare, este 230 de milioane, 23 de mii de lei în bani vechi. Deci luna decembrie am avut doar în jur de 7-8 zile căldură și totuși factura este foarte mare, plătim și nu știm pentru ce. Suntem foarte nemulțumiți, nu avem cui să ne plângem, nu ne spune nimeni ce se întâmplă.
Vă rog, explicați-mi cum se încălzesc totuși oamenii. Bănuiesc că sunt, ca și în orice bloc din București și de oriunde din țară, sunt oameni de toate felurile. Unul are copil mic în casă, unul are un om bolnav în casă, sunt apartamente unde locuiesc bătrâni. Cum se încălzesc oamenii? Cum faceți?
Probabil că o mare parte din ei mai folosesc și radiatoare și alte surse de căldură, care alea costă enorm. Iar majoritatea cred că se încălzesc ca și mine, punând ciorapi în picioare, fesul în cap și soția mă întreabă seara pe care pârtie o iei.
Dacă oamenii vin la dumneavoastră foarte nemulțumiți și zic Dom'le, nu mai plătim, că nici căldură nu avem, ne încălzim cu surse alternative, crește și factura de energie electrică, dacă punem în priză ceva și căldura asta o plătim degeaba, practic, cea prin agentul termic. Dumneavoastră, ce soluție le dați? Se pot contesta aceste facturi în vreun fel?
Nu am ce soluție. Deci, efectiv, nu avem cui să ne plângem. Termoenergetica nu răspunde la niciun telefon. Astăzi, câțiva locatari mi-au trimis o listă cu reclamații care le-au făcut la Termoenergetica, nu răspunde nimeni. Nu avem cui să ne plângem, nu avem nicio soluție, efectiv, nicio soluție.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰