OMV Petrom a finalizat o investiție de 40 mil. euro în 384 de puncte de încărcare pentru mașini electrice
OMV Petrom a finalizat un proiect de aproximativ 40 de milioane de euro pentru extinderea rețelei de încărcare a mașinilor electrice în Europa Centrală și de Est. Compania a instalat 384 de puncte noi de încărcare în România, Ungaria și Slovacia, de-a lungul unui coridor european important, iar rețeaua regională a ajuns la circa 1.500 de puncte.
Valoarea totală a proiectului la momentul contractării a fost de circa 40 de milioane de euro, din care până la 12 milioane de euro reprezintă granturi ale Uniunii Europene pentru România prin Connecting Europe Facility (CEF), se arată într-un comunicat al companiei.
Proiectul a fost implementat de un consorţiu condus de OMV Petrom Marketing SRL, împreună cu OMV Hungaria KFT şi OMV Slovensko s.r.o., în parteneriat cu Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA).
În total, reţeaua OMV Petrom a ajuns, acum, la 1.500 de puncte încărcare a vehiculelor electrice la nivel regional.
"Ne-am extins rapid reţeaua, de la aproximativ 120 de puncte de încărcare în 2022 la circa 1.500, în prezent, la nivel regional. Suntem furnizorul nr. 1 de mobilitate din România, iar acest proiect consolidează un coridor cheie de tranzit şi contribuie la transformarea mobilităţii electrice într-o opţiune practică pentru şoferi. În condiţiile în care piaţa vehiculelor electrice este încă în dezvoltare, finanţarea publică rămâne esenţială pentru extinderea infrastructurii şi asigurarea viabilităţii economice a acesteia", a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil de Rafinare şi Marketing.
Puncte cheie ale proiectului
Proiectul a vizat realizarea unui număr de 384 de puncte de încărcare ultra-rapidă în România, Ungaria şi Slovacia în locaţii situate de-a lungul coridorului TEN-T în oraşe precum Bratislava, Budapesta, Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Tulcea, Constanţa, Giurgiu, Focşani, Bacău, Suceava etc.
În România au fost create 304 puncte de încărcare în 74 de locaţii, în Ungaria- 28 de puncte de încărcare în 7 locaţii, iar în Slovacia - 52 de puncte de încărcare în 11 locaţii.
Valoarea investiţiilor este de aproximativ 40 milioane de euro, precizează oficialii companiei.
"Proiectul contribuie la obiectivul UE de a dezvoltă o infrastructură interoperabila de combustibili alternativi de-a lungul coridoarelor TEN-T, permiţând drumuri transfrontaliere şi sprijinind decarbonizarea transporturilor", se arată în comunicat.
