Oţelăria ArcelorMittal din Italia cere sprijinul guvernului italian pentru asigurarea aprovizionării cu gaze
Producătorul de oţel Ilva (al cărui acţionar majoritar este ArcelorMittal) discută cu Trezoreria Italiei opţiuni privind asigurarea livrărilor de gaze, după creşterea semnificativă a preţurilor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.
Tensiunile geopolitice provocate de invadarea Ucrainei de către Rusia au dus la creşterea preţurilor gazelor la un nivel record, adăugându-se problemelor de mediu şi celor din lanţurile de aprovizionare cu care se confruntă una din cele mai mari oţelării din Europa.
Acciaierie d'Italia, controlată în proporţie de 38% de agenţia de stat Invitalia şi 62% de al doilea producător mondial de oţel, ArcelorMittal, a rămas fără numerar şi a acumulat datorii de peste 280 milioane euro către grupul energetic italian Eni.
Sursele au explicat că Acciaierie d'Italia încă nu a semnat noul contract pentru livrarea gazelor în octombrie.
"Sunt în derulare negocierile cu Trezoreria Italiei pentru a găsi un mijloc de sprijinire a oţelăriei", susţin sursele. Oficialii Acciaierie nu au dorit să comenteze informaţiile.
Guvernul italian a alocat în august un miliard de euro pentru a ţine pe linia de plutire Acciaierie, dar fondurile încă nu au fost acordate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰